Diplome de licență fără studii | 106 percheziții la profesori și studenți ai două universități/ Peste 10.000 euro, găsiți în mașina unui intermediar/ Ministrul Pop: Faptele angajaților
Parchetul General a făcut miercuri dimineața 106 percheziții la cadre didactice și studenți din cadrul a două universități, în dosarul numit "Diplome de licență fără studii". Anchetatorii susțin că mai mulți studenți străini ar fi plătit să promoveze examenele la Universitățile "Vasile Goldiș" și "Aurel Vlaicu" din Arad. 36 de persoane sunt cercetate.
“Mai multe cadre didactice din cadrul unor instituții de învățământ superior desfășoară activități ilegale constând în pretinderea și primirea unor foloase necuvenite (bani și bunuri materiale) cu ocazia organizării și susținerii de către studenți a examenelor la diferite discipline (susținute chiar în afara perioadei de examinare) și/sau cu ocazia susținerii examenelor de licență. Probatoriul a relevat că unii studenți străini, înscriși la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înțeleg limba română și totuși sunt promovați, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale”, transmit procurorii printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, ancheta a scos la iveală mai multe modalități în care studenții erau ajutați în schimbul banilor. Aceștia ar fi primit în timpul examenelor susținute online răspunseurile corecte la testele grila, “fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituției de învățământ, prin mesaje text (SMS). În alte situații, li s-ar fi mărit notele,”prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituții, a softului creat pentru evidența situațiilor școlare, având drept consecință promovarea”. În unele cazuri, informaticienii interveneau în contul electronic al studentului și modificau răspunsurile testului online, astfel încât acesta să fie promovat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro