Diferența între spitalele non-profit și cele conduse ca niște businessuri: Unele spitale sunt afaceri care îți vor face toate analizele posibile ca să le funcționeze casa de marcat
Pe de o parte, avem spitalele conduse de investitori privați și de fonduri de investiții, care privesc actul medical și prin prisma profitului. dar găsim și spitale nonprofit, cum sunt în Statele Unite sau Turcia, care își direcționează câștigurile spre investiții și nu pun accentul pe câștiguri. Un american care conduce un spital turcesc de top zece mondial vorbește despre experiențele sale în a…
“MI-E FRICĂ DE ACIBADEM-URILE (UNUL DINTRE SPITALELE PRIVATE DIN TURCIA – N.R.) LUMII, DEȚINUTE DE FONDURI DE INVESTIȚII, CARE DESCHID SPITALE LA FEL CUM DESCHID MAGAZINE. ACESTE SPITALE SUNT AFACERI CARE ÎȚI VOR FACE TOATE ANALIZELE POSIBILE, CA SĂ LE FUNCȚIONEZE CASA DE MARCAT.” Americanul Robert G. Kiely este directorul general al spitalului Anadolu din Istanbul și a condus spitale în Statele Unite timp de 25 de ani. A ajuns în Turcia în urmă cu trei ani, când cei doi proprietari ai unității au decis să o afilieze la spitalul Johns Hopkins Medicine din New York, considerat, pentru al 21-lea an la rând, cel mai bun spital din SUA. Anadolu este spitalul care atrage anual în Turcia cei mai mulți pacienți internaționali și, spre deosebire de toate spitalele private din România, este o entitate nonprofit. Fundația care deține spitalul este parte din grupul cu același nume, care include 48 de companii, printre care activitățile din Asia Mică ale Efes, Coca-Cola și McDonald’s.
Circa 5% din profitul înregistrat anual de aceste firme se îndreaptă către Anadolu Medical Center. Precizând că vorbește în nume personal și nu în calitate de CEO al spitalului, Kiely, în vârstă de 64 de ani, povestește franc despre principalele surprize pe care le-a avut după ce a acceptat să devină director în această parte a lumii. „Mi-am petrecut toată viața lucrând în sănătate în America. Chiar și în acest domeniu, SUA are mai multe probleme decât putem noi rezolva, dar acolo găsim un reper de bune practici și e locul cu care putem să ne comparăm. Nu cred că investitorii privați pot asigura cea mai morală formă de îngrijire a bolnavilor.” Circa 60% dintre spitalele de peste ocean sunt deținute de organizații nonprofit, sub 10% de către stat, iar restul funcționează ca niște afaceri.
„Ce mă deranjează cel mai tare este că, la sfârșitul zilei, orice ban care este în plus ajunge în buzunarul acționarilor. În cazul instituțiilor nonprofit, toți banii se duc înspre noi investiții. Timp de 25 de ani am lucrat la spitale nonprofit unde marjele ajungeau la 5% din venituri și puteam să îmi doresc ca banii aceia să se îndrepte în buzunarul cuiva. Dar nu am făcut niciodată asta.” Spitalele nonprofit își desfășoară activitatea din încasările primite de la pacienți și din donații și direcționează profitul, în cazul în care există, către arii precum educarea personalului medical, cumpărarea de noi aparate și dotări și îmbunătățirea confortului pacienților. Deși admite că există spitale care au ca scop obținerea de profit mai performante decât cele nonprofit, Kiely observă că primele fac constant obiectul unor tranzacții, pot fi vândute și cumpărate, iar modelul face ca preocuparea pentru performanță să se refere nu doar la cea medicală, ci și la cea legată de indicatorii financiari.
În plus, spitalele din Europa Centrală și de Est nu sunt supuse unui audit care să redea într-un mod transparent indicatorii de performanță ai acestor instituții. „Nu există date în această parte a continentului și nici instrumente de măsurare. Sunt în schimb foarte multe clădiri frumoase pe care scrie «Noi suntem cei mai buni».” Ratele de infecții intraspitalicești, de decese, de erori medicale în sistemul privat nu sunt furnizate de către operatori, ceea ce face ca pacientul să nu poată alege în deplină cunoștință de cauză care este cel mai bun spital pentru nevoile sale, contrar procedurilor din statele Europei de Vest sau din SUA.
ÎN ROMÂNIA, CEI MAI IMPORTANȚI JUCĂTORI DIN SĂNĂTATE AU CA ACȚIONARI FONDURI DE INVESTIȚII. Liderul pieței, MedLife, este deținut de International Finance Corporation, divizia de consultanță financiară a Grupului Băncii Mondiale, precum și a companiei Société Générale, care deține BRD. Lanțul de clinici și spitale Regina Maria este controlat de fondul de investiții Advent International, care mai deține în România afaceri în fabricarea cărămizilor și țiglelor ceramice și în producerea de vopseluri decorative. Rețeaua Medicover este deținută de miliardarul suedez Jonas af Jochnick, proprietar al companiei de cosmetice Oriflame și al fondului de investiții Oresa Ventures. Oresa are în România acțiuni la producătorul de lacuri și vopsele Fabryo Corporation, la producătorul de materiale de construcții Somaco Grup Prefabricate și la brokerul de credite Kiwi Finance.