Diaconu, după afirmația lui Vanghelie despre semnăturile pentru PE: Oamenii au venit natural spre mine
Europarlamentarul Mircea Diaconu a precizat, joi, după ce Marian Vanghelie a susținut că a strâns semnături pentru el la europarlamentarele din 2014, că oamenii au venit "natural" spre el, mergând la rude, prieteni și vecini cu formulare, iar la punctele de strângere de semnături s-au format cozi.
Europarlamentarul independent Mircea Diaconu susține, într-o declarație de presă, că sprijinul oamenilor din toată țara, care s-au implicat în campania de strângere a semnăturilor pentru alegerile parlamentare din 2014, “a venit natural” spre el.
“Această campanie s-a petrecut sub ochii tuturor, în direct! A fost o cursă contracronometru și probabil cea mai transparentă campanie de strângere de semnături! A trebuit să adunăm în doar 5 zile un număr de cel puțin 100.000 de semnături. Oamenii urmăreau cu sufletul la gură evoluția lucrurilor iar implicarea lor m-a lăsat fară cuvinte. S-au organizat din proprie inițiativă, și-au printat formulare, au mers la rude, prieteni, vecini, s-au format cozi la punctele de strângere de semnături, unde au venit ca voluntari. Am primit prin poștă sute de plicuri cu formulare completate, de la necunoscuți, de la tot felul de oameni care au înțeles lupta mea și au venit alături de mine. Veneau de peste tot și fără întrerupere!”, precizează Diaconu, în declarația de presă.
În sala de judecată, unde se analizează contestația lui Marian Vanghelie la măsura arestului preventiv, primarul a revenit asupra declarației inițiale și a explicat că, de fapt, nu a strâns semnături pentru fiica cea mică a fostului preșdinte, ci pentru Mircea Diaconu, a declarat avocatul Cătălin Dancu.
Inițial, primarul Sectorului 5 a spus că a contribuit la strângerea mai multor semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.
Apărătorul primarului Sectorului 5 a explicat că Marian Vanghelie a revenit asupra declarației inițiale întrucât, în primă fază, “se produsese o încurcătură”.
Vanghelie se află la instanța supremă, unde se judecă contestația sa și a vărului său, Mircea-Sorin Niculae, asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, împotriva deciziei de arestare preventivă.
Primarul Sectorului 5 și vărul său sunt în arest preventiv din 14 martie, în urma unei decizii luate de un judecător de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea procurorilor DNA.
Potrivit motivării deciziei de arestare a edilului, luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și publicată pe 19 martie, Marian Vanghelie i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.
“Dumitru Marin a relatat că, în anul 2012, când fiul inculpatului și-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014, inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activități fiind scăzuți din comisionul ce-i era cerut, (…) suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/ semnătură”, potrivit documentului citat.
Fostul europarlamentar Elena Băsescu a precizat că nu i-a cerut lui Marian Vanghelie să strângă semnături contra cost pentru ea.
“Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puțin lui Marian Vanghelie sau celorlalți oameni invocați în documentele citate în presă. De altfel, pe aceștia nici măcar nu îi cunosc”, a scris, pe 19 martie, pe Facebook, Elena Băsescu.
Aceasta a reamintit că nu a candidat la alegerile europarlamentare din 2014, subliniiind că, în aceste condiții, invocarea numelui său este “nejustificată”.
Fostul liberal Mircea Diaconu a candidat independent la alegerile europarlamentare din mai 2014, clasându-se pe poziția a patra, cu 6,81%, după Alianța PSD-UNPR-PC, PNL și PDL.