Dezastru în curtea nemților: Colosul bancar Deutsche Bank se prăbușește la minim istoric pe bursa de la Frankfurt înainte de AGA
Acțiunile gigantului bancar Deutsche Bank s-au prăbușit luni la un nou minim istoric, cu câteva zile înainte ca investitorii să se întâlnească în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), potrivit Reuters. Astfel, luni la ora 13.40, acțiunile Deutsche Bank se tranzacționau…
Acțiunile gigantului bancar Deutsche Bank s-au prăbușit luni la un nou minim istoric, cu câteva zile înainte ca investitorii să se întâlnească în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), potrivit Reuters.
Astfel, luni la ora 13.40, acțiunile Deutsche Bank se tranzacționau la prețul de 6,63 euro per acțiune, în scădere cu 3,1% de la începutul ședinței, la o capitalizare bursieră de circa 13,7 miliarde euro.
Per total, acțiunile au scăzut cu peste 37% de la AGA din 2018.
Colosul german este lovit de probleme pe toate fronturile încât drumul revenirii spre profitabilitate a fost o cursă lungă cu rezultate minime în ultimi ani.
Investitorii au mai prins speranță pentru o scurtă perioadă la începutul anului când toate discuțiile publice arătau că problematica bancă germană poate realiza o fuziune cu Commerzbank.
Speranțele au dispărut însă iar sentimentul pieței față de acțiunile Deutsche Bank a revenit la stadiul de neîncredere odată cu anunțul că negocierile au eșuat.