Descoperire uimitoare făcută de NASA: O nouă planetă locuibilă, la doar 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar
O planetă potențial locuibilă, cu o masă de aproximativ șase ori mai mare decât cea a Terrei, a fost descoperită la doar 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar, potrivit unui comunicat al NASA, citat de space.com. Exoplaneta GJ…
O planetă potențial locuibilă, cu o masă de aproximativ șase ori mai mare decât cea a Terrei, a fost descoperită la doar 31 de ani lumină de Sistemul nostru Solar, potrivit unui comunicat al NASA, citat de space.com.
Exoplaneta GJ 357d orbitează o mică stea, GJ 357, cu mult mai redusă în dimensiuni decât Soarele nostru, la fiecare 55,7 zile.
Echipa de cercetători care a făcut descoperirea a anunțat într-un comunicat că exoplaneta ar putea furniza “condiții similare Terrei”.
“Cu o atmosferă densă, planeta GJ 357d ar putea conține apă în stare lichidă la suprafață, similar Terrei, și am putea detecta urme ale vieții cu ajutorul telescoapelor”, a spus Lisa Kaltenegger, director al Carl Sagan Institute de la Universitatea Cornell din New York. “Dacă GJ 357d ar conține forme de viață, s-ar plasa în fruntea listei pentru misiuni și am putea răspunde la o întrebare veche de când lumea, aceea dacă suntem singuri în Univers”, a mai spus aceasta.
Fără o atmosferă, planeta ar avea o temperatură medie de minus 64 de grade Celsius, potrivit NASA, fapt care ar însemna că este mai degrabă plină de gheață decât locuibilă.