Deputații au amânat pentru după-amiază discutarea începerii urmăririi penale a lui Laszlo Borbely
Deputații au amânat, miercuri, pentru după-amiază, dezbaterea raportului Comisiei juridice de încuviințare a începerii urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, după discutarea moțiunii simple a PNL.
Raportul se afla pe ordinea de zi la punctul 4, dar liderul grupului UDMR Mate Andras Levente a propus amânarea discutării acestui punct până după moțiunea simplă a PNL privind fondurile europene, programată la ora 14,00, fără să prezinte niciun motiv.
Deputații au fost de acord cu această propunere, votând-o cu 98 de voturi pentru, unu împotrivă și două abțineri.
Comisia juridică a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea procurorului general de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely. Biroul Permanent al Camerei a decis, însă, că raportul să fie pus de ordinea de zi în această săptămână.
Procurorii DNA Oradea au decis, în 5 ianuarie 2015, revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat soluția, astfel că dosarul lui Laszlo Borbely în care este suspectat de trafic de influență a fost redeschis.
Anchetatorii au suspiciuni că, în 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al Mediului și Pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al unei firme, foloase necuvenite în valoare de 80.952 de lei, constând în renovarea și utilarea unui apartament, pentru a-și exercita influența asupra unor funcționari din Administrația Națională “Apele Române” (ANAR), în vederea determinării acestora să favorizeze firma la licitații organizate prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.
Borbely mai este suspectat și că, în 2011, ar fi primit de la administratorul unei alte firme, Anton Petru Molnar, foloase necuvenite în valoare de 112.199 de lei, constând în reamenajarea și extinderea unui imobil aparținând acestuia, pentru a interveni la funcționari din ANAR să favorizeze firma la licitații organizate prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.
De asemenea, tot în 2011, Laszlo Borbely ar fi primit de la administratorul a două societăți comerciale suma de 50.000 de euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obțină lucrări în domeniul gospodăririi apelor și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.