Deputat PSD: Guvernul poate merge mai departe cu acordul RMGC în baza legii Comisiei Roșia Montană
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Guvernul poate merge mai departe cu acordul pe care l-a încheiat cu RMGC în baza proiectului de lege pe care îl va face comisia pentru Roșia Montană.
Iordache a precizat, răspunzând unei întrebări, că a propus amendarea proiectului de lege privind Roșia Montană în forma care a venit de la Guvern pentru ca legea să aibă un caracter general și să nu se refere strict la Roșia Montană și pentru ca Guvernul să poată merge mai departe cu acordul având în spate o astfel de lege generală.
“Legea trebuie să aibă un caracter general. Guvernul poate merge mai departe cu acordul cu RMGC având în spate această lege”, a precizat Florin Iordache.
Președintele Comisiei Roșia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că scoaterea Acordului cu RMGC din proiectul de lege trimis de Guvern precum și modificarea titlului proiectului au fost propuse de deputatul PSD Florin Iordache, ambele propuneri fiind votate de membrii Comisiei, cu majoritate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro