Deputat PNL Viorica Cherecheș: Școala ar trebui să fie locul unde copilul să vină cu bucurie
Într-o declarație politică adresată colegilor din Parlament, deputatul PNL de Maramureș, Viorica Cherecheș susține reforma în sistemul de învățământ din România.
„Un număr uriaș de copii care și-au imaginat cândva, la începutul clasei I, că ar putea avea un viitor frumos, riscă să se transforme în șomeri de lungă durată după ani buni de studiu. Doar 35% dintre copiii care au debutat în anul 2004 în clasa I au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat. Instituția fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor valori, repere, evoluție și cunoaștere a ajuns să-i piardă pe drum de la un ciclu de învățământ la celălalt. Din păcate acest lucru se întâmplă la fiecare generație”, a precizat deputatul.
În urma statisticilor realizate la nivel național, situația cunoștințelor acumulate de elevi este dezastruoasă. Memorează mecanic și nu știu să aplice ceea ce au învățat.
“Potrivit testelor PISA, recunoscute la nivel internațional, 40% dintre copiii români de 15 ani nu au cunoștințe și abilități minime care să le permită să înțeleagă un text sau să facă un raționament matematic ori științific elementar.
Paradoxal, un sfert dintre ei au note mai mari decât cele obținute la Evaluarea Națională, iar în mediul rural procentul este foarte mare. Păcălim copiii cu note umflate, îi trecem clasa, dar ei nu pot să înțeleagă un text pe care ulterior să-l nareze sau să facă un raționament matematic aplicând teoria învățată”, a mai adăugat Viorica Cherecheș.
Situația este una gravă deoarece cunoștințele care nu sunt aprofundate nu pot fi valorificate de elevi, astfel că se crează un decalaj între copiii care studiază în aceeași clasă.
“Elevii care iau note mici la Evaluarea Națională ajung din cauza mediilor la liceele tehnologice și nu pot evolua, ca să nu mai vorbim despre promovarea examenului de Bacalaureat. Pentru că nu au noțiunile de bază acumulate în clasele primare, în liceu nu se parcurge materia așa cum prevede programa școlară. Intervenția trebuie făcută în clasele mici, când copiii care se confruntă cu dificultăți ar trebui să primească ajutor pentru a ține pasul cu restul colegilor. Profesorii spun că sunt necesare mari eforturi pentru a recupera ulerior din acest decalaj” , a mai spus parlamentarul.