Demisia lui Jobs a șters 52 mld. dolari din indicele S&P 500, iar fanii își deplâng idolul
Demisia surprinzătoare de miercuri noapte a lui Steve Jobs de la conducerea Apple a șters 52 miliarde dolari din valoarea indicelui Standard & Poor's (S&P) 500 al bursei de la New York înainte de debutul ședinței de joi, în timp ce fanii și investitorii deplâng retragerea unei legende a tehnologiei.
Contractele futures pe indicele S&P 500 au scăzut cu 0,6% în tranzacțiile electronice pe S&P 500 după apariția comunicatului privind demisia lui Jobs, potrivit Bloomberg. Valoarea totală a indicelui era de 9.340 de miliarde de dolari la finalul ședinței de miercuri.
Acțiunile Apple au căzut cu până la 7% în sesiunea electronică de seară, anunțând o zi de foc joi pentru piața Nasdaq și indicele S&P 500. La o capitalizare de aproape 350 miliarde de dolari, acționarii ies în pierdere cu peste 20 de miliarde de dolari în urma deprecierilor de miercuri seară. Apple este cea mai mare companie din componența indicelui Nasdaq 100 și a doua din cadrul S&P 500.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro