Defilările organizate de 1 mai în Europa au luat forma unor adevărate proteste. Ce mesaje au transmis manifestanții
Manifestațiile de 1 mai au luat, anul acesta, forma unor proteste față de măsurile de austeritate, în numeroase țări europene, 100.000 de persoane participând la mitingurile din Spania.
Spaniolii au defilat în 80 de orașe, pe fondul crizei economice profunde, marcată de reduceri bugetare fără precedent și de reforma muncii. Pe o banderolă a manifestanților scria: “Muncă, demnitate, drepturi. Vor să distrugă toate acestea”.
În Grecia, afectată și ea de politici de austeritate severe, mii de persoane au participat la manifestații la Atena și în alte orașe. Conform autorităților, peste 18.000 de persoane au manifestat în întreaga țară. Mitingurile intervin cu cinci zile înaintea scrutinului legislativ din 6 mai, al cărui rezultat este greu de anticipat.
În Franța, cu cinci zile înaintea turului doi al scrutinului prezidențial, Nicolas Sarkozy a sfidat stânga, adunându-și susținătorii la Paris.