Declarații de la MAI. Ce avem voie să facem și ce nu de mâine: fără fotbal sau ieșiri fără motive întemeiate
Marcel Vela, Ministrul de Interne al țării, a revenit cu declarații după discursurile de astăzi ale Președintelui Klaus Iohannis, precum și al Premierului Ludovic Orban. Astfel, de mâine, 25 martie, sunt interzise toate deplasările persoanelor, potrivit Ordonanței Militare cu numărul…
Marcel Vela, Ministrul de Interne al țării, a revenit cu declarații după discursurile de astăzi ale Președintelui Klaus Iohannis, precum și al Premierului Ludovic Orban.
Astfel, de mâine, 25 martie, sunt interzise toate deplasările persoanelor, potrivit Ordonanței Militare cu numărul 3, cu câteva excepții:
– deplasarea în interes profesional;
– deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru persoane și pentru animale (cumpărături);
– este permisă deplasarea pentru asistență medicală justificată;
– deplasarea pentru motive justificate, cum ar fi îngrijirea unor vârstnici sau a unor copii;
– deplasări scurte, în apropierea gospodăriei – sunt excluse activitățile sportive de echipă – de exemplu, fotbalul;
– deplasarea în scopul donării de sânge sau alte scopuri umanitare și de voluntariat;
– deplasarea în scopul unor activități agricole;
– deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare;
– circulația persoanelor de peste 65 de ani este permisă între 11 și 13, dacă are ca scop cumpărăturile de alimente pentru persoane sau animale, asistență medicală care nu poate fi amânată sau făcută de la distanță, asistența altor persoane vârstnice sau copii, deplasări scurte, cât și pentru nevoile animalelor de companie domestice
– circulația persoanelor de peste 65 de ani este permisă și în afara intervalului orar 11-13 în scopuri profesionale sau pentru practicarea activităților agricole.
Pentru dovada deplasărilor profesionale este nevoie de adeverință de la serviciu (care nu trebuie să fie neapărat ștampilată și poate fi prezentată electronic) sau legitimație; liber profesioniștii și cei care practică activități agricole prezintă o declarație pe proprie răspundere.
Prevederile de mai sus se aplică de mâine, 25 martie, începând cu ora 12.
O altă măsură introdusă astăzi îi vizează pe toți cei care intră în țară: se instituie metoda carantinării pentru toate persoanele care intră în țară timp de 14 zile.
De asemenea, Autoritățile Administrației Publice locale trebuie să asigure îngrijirea persoanelor fără adăpost – măsura se aplică începând cu publicarea în Monitorul Oficial.
Administratorii piețelor agroalimentare trebuie să asigure păstrarea unei distanțe sociale între toți oamenii din piață.
Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni între România și Franța și Germania.
Documentele care expiră în perioada aceasta pot fi schimbate la 90 de zile după ce expiră starea de urgență.
Suspendarea temporară a activității comerciale care restrângea activitatea de comerț cu amănuntul nu se aplică produselor electronice și electrocasnice care asigură livrarea la domiciliu, precum și celor care vând produse de optică.