Home Actualitate DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri t...
Actualitate

DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri teroriste: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din rațiuni de securitate

Președintele Sri Lankăi, Maithripala Sirisena, a decis interzicerea în public a vălului musulman integral (burqa), motivând că acesta este „un risc de securitate și un simbol al fundamentalismului”, potrivit CNN.

DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri teroriste: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din rațiuni de securitate
DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri teroriste: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din rațiuni de securitate · Foto: Business Magazin

Decizia a fost luată după o serie de atacuri ce au avut loc pe 21 aprilie în interiorul mai multor biserici și hoteluri din capitala țării, Colombo, în urma cărora peste 250 de persoane au murit și alte 500 au fost rănite.

 

„Președintele Maithripala Sirisena a luat această decizie pentru a sprijini acțiunile forțelor de securitate, astfel încât să le permită acestora să îi identifice mai ușor pe cei căutați pentru comiterea atacurilor”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale de la Colombo. Interdicția intră în vigoare de luni.

 

Poliția din Sri Lanka suspectează că grupul extremist local Tawheed Jamath ar fi în spatele atentatelor, însă gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a revendicat atacurile.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună