Decizia Curții Europeane de Justiție că orele petrecute în drum spre muncă sunt considerate ore de lucru a revenit în actualitate
Curtea Europeană de Justiție a decis în septembrie 2015 că orele petrecute de angajați în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei și respectiv dinspre locul de muncă, la sfârșitul fiecărei zile, vor fi luate în considerare drept ore…
Curtea Europeană de Justiție a decis în septembrie 2015 că orele petrecute de angajați în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei și respectiv dinspre locul de muncă, la sfârșitul fiecărei zile, vor fi luate în considerare drept ore de lucru, potrivit ndy100.com, un extras al ziarului The Independent. Discuția a fost reluată de britanici în contextul drepturilor pe care le-ar păstra atunci când Marea Britanie va ieși din UE.
Curtea Europeană de Justiție a decis în urmă cu un an că angajații care nu au un sediu fix de lucru pot cere bani de la angajatori pentru timpul petrecut spre/dinspre locul de muncă, fapt care nu este permis în prezent.
“Aceasta ar putea fi una dintre reglementările Uniunii Europene pe care alegătorii care au votat în favoarea Brexit ar vrea să o mențină după ieșirea din UE”, comentează Indy100.com.
Potrivit Curții de Justiție a UE, această decizie protejează “sănătatea și siguranța” angajaților.
În ceea ce privește concediul medical, angajații care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea concediului de odihnă. În spatele acestei decizii stă cazul lui Francisco Pereda, din Madrid. Acesta s-a îmbolnăvit fix înainte de a intra în concediu de odihnă, care dura o lună. Bărbatul a acționat legal împotriva angajatorului său, Madrid Movilidad, pentru că acesta a refuzat să îi reprogrameze sau să îi amâne concediul pentru anul următor. “Dacă angajații sunt bolnavi, este evident că nu se bucură de vacanță”, declarase un reprezentant al Unison pentru The Guardian la acea vreme. “Ar trebui să fie permis ca aceștia să își ia timpul liber despre care s-a discutat atunci când se simt mai bine”.