Decizia curajoasă a unui antreprenor. A renunțat la un job din top management pentru a paria 1 mil. euro pe industria cel mai grav afectată de pandemie
După mai bine de un deceniu în care a învățat dedesubturile industriei turismului și a evoluat de la ghid de turism la director comercial al unuia dintre principalii jucători din piață, Erdinç Adali a decis să deschidă propria afacere, devenind…
După mai bine de un deceniu în care a învățat dedesubturile industriei turismului și a evoluat de la ghid de turism la director comercial al unuia dintre principalii jucători din piață, Erdinç Adali a decis să deschidă propria afacere, devenind competitor al foștilor angajatori. Cu ce planuri a pornit la drum?
M-am născut în orașul Izmir, Turcia, în urmă cu 33 de ani. Drumurile m-au adus în România care este, de 14 ani, a doua casă. Sunt pasionat de istorie și politică, am fost ghid de turism și mi-am construit prin forțe proprii o carieră în industria turismului”, se descrie Erdinç Adali într-o frază.
Antreprenorul a venit în România pentru studii și spune că i-a plăcut atât de mult încât a decis să rămână aici după terminarea facultății. Pentru a se susține financiar, și-a căutat un job de vară și s-a angajat ca ghid de turism, „ceea ce însemna că verile mi le petreceam în Antalya, unde le făceam cunoscută destinația vizitatorilor străini”. Au urmat, de-a lungul a peste zece ani, o serie de joburi în industrie, ultima funcție în rolul de angajat fiind aceea de commercial director în cadrul Christian Tour, după cum arată profilul său de LinkedIn.
Anul trecut, în plină pandemie, când pe aeronave se așternea praful la sol și agențiile de turism făceau anulări peste anulări, antreprenorul a decis să facă pasul uriaș de la angajat la antreprenor, chiar în cea mai afectată industrie. „M-am asociat cu Ionuț Nedea, patronul Litoralulromanesc.ro, care a crezut în mine și în proiectul pe care i l-am propus, și am decis să înființez o nouă companie în turism: Soley Tour. Chiar dacă turismul a fost printre domeniile cel mai grav afectate de pandemie, eu am văzut o oportunitate în această zonă pentru că oamenii vor dori să călătorească și mai mult după perioada de restricții”, susține el. Investitor și acționar majoritar în Soley Tour este aceeași companie care deține și Litoralulromanesc.ro – Creative Eye, un business cu venituri de 13,5 milioane de lei în 2020, comparativ cu cele 18,8 milioane raportate în 2019, an fără pandemie, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Cu toate că a avut discuții cu diverși parteneri de afaceri cu privire la asocierea într-un business în turism încă dinainte de apariția crizei sanitare, spune că nu a făcut pasul atunci pentru că nu a simțit că a venit momentul potrivit. „Paradoxal, pentru mine momentul potrivit a venit într-o perioadă total nepotrivită pentru turism. Dar am crezut în această șansă și în proiectul Soley Tour, m-am bucurat de încrederea lui Ionuț Nedea, partener și acționarul majoritar în acest business.”
A pornit pe acest drum „fără teamă și ferm convins că situația se va așeza”, iar oamenii vor călători din nou chiar mai mult decât înainte de 2020. „În plus, mi-am dat seama că este nevoie de un nou actor în piață, care să se adapteze la situație și să se ridice la așteptările partenerilor și ale turiștilor.”
A pornit la drum cu 1 milion de euro, și spune că în primul an de activitate, cea mai mare provocare a fost pandemia în sine, caracterizată prin incertitudini, teamă, lipsa de predictibilitate. „Putem spune că am respectat business planul cu care am pornit la drum. În același timp, suntem conștienți, ca echipă, că trebuie să tragem din greu și să depunem toate eforturile pentru a ne atinge ținta stabilită pentru următorii ani. Dar premisele sunt bune și avem mare încredere în acest proiect. În acest moment, deja avem peste 1.000 de parteneri agenții revânzătoare în întreaga țară și colaborări cu hoteluri de top din Turcia.”
Compania se adresează unui public cu venituri medii spre mari. De aceea, spune Adali, și produsele turistice pe care le au în ofertă sunt gândite să satisfacă atât nevoile unei familii cu copii, care vrea să se relaxeze într-un resort cu facilități pentru cei mici – Antalya fiind renumită pentru modul în care acoperă acest capitol, cât și solicitările de vacanțe luxury. „Datorită negocierilor pe tarife purtate cu hotelierii turci, avem și vacanțe pentru turiștii cu bugete mai mici. Însă, indiferent în ce categorie se plasează turiștii noștri, noi tratăm fiecare situație în parte pentru că fiecare are propriile doleanțe și atunci și serviciile pe care le oferim trebuie să țină cont de acestea și să fie cât mai personalizate.”
În acest moment, focusul companiei este pe Turcia, unde rulează pachete de tip sejur în Antalya (cu plecare din București, unde operează propriul avion charter, și de pe principalele aeroporturi din țară) și Bodrum. De asemenea, businessul are în ofertă circuite culturale în Istanbul (transport cu autocarul sau cu avionul) și în Cappadocia (transport cu avionul). Prețurile sejururilor din portofoliul Soley Tour pornesc de la 189 de euro/ persoană pentru circuitele cu autocarul în Istanbul și ajung la aproximativ 7.000 de euro de cuplu pentru cei care aleg varianta de cazare în cel mai luxos resort din Antalya, spune executivul.
Potrivit lui, un interes în creștere, deși momentan încă la stadiul de turism de nișă, este cel pentru vacanțele pe iaht. „Bodrum Yacht Experience este un produs unic pe piața vacanțelor din țara noastră: se adresează turiștilor care vor să descopere o altă valență a Turciei, la bordul unui iaht luxos, în atmosfera unică a Mării Egee. Itinerariul pornește din Marina Bay Bodrum, iar vreme de șapte zile iahtul alunecă pe apele liniștite și turcoaz ale mării, timp în care oaspeții se relaxează, pot experimenta diverse sporturi acvatice sau pot vizita satele izolate aflate de-a lungul coastei turcești”, descrie Adali produsul din portofoliul Soley Tour care deservește această nișă. În funcție de dorințele și solicitările clienților, pachetele turistice pot fi personalizate, adaugă el.
În următoarea perioadă compania urmează să lanseze pachete tip sejur în Egipt, mai precis în Hurghada, una dintre destinațiile foarte solicitate de turiștii români. De asemenea, din această toamnă, anunță că vor introduce și vacanțe în Dubai. „Luăm în calcul și extinderea către o destinație exotică, dar nu vrem încă să dezvăluim care va fi aceasta.”
Vorbind de tendințele remarcate în comportamentul turiștilor români în ultimii ani, Adali menționează în primul rând apetitul pentru călătorii. „Când am început eu să lucrez în acest domeniu, numărul românilor care călătoreau era mult mai mic decât în prezent. Cei mai mulți dintre ei mergeau în vacanță o singură dată pe an, în concediul de vară, și atât. Situația s-a schimbat foarte mult: vedem persoane care călătoresc de câteva ori pe an, atât în destinații interne, cât și peste granițe, fie că sunt escapade scurte de tipul city-break, fie vacanțe mai lungi.” O altă schimbare interesantă, adaugă el, a fost adusă de pandemie, când am fost puși toți în situația de a lucra remote. „În cazul unora dintre noi, această situație s-a prelungit și după ridicarea restricțiilor. Ceea ce înseamnă că avem turiști care îmbină relaxarea cu munca și pleacă în vacanță cu laptopul și telefonul.”
Legat de competiție, executivul este de părere că pe piață este loc pentru toată lumea, „și de aceea, focusul meu rămâne, în primul rând, pe dezvoltarea businessului Soley Tour. Dar, evident că suntem atenți și la ceea ce se întâmplă pe piața aceasta a vacanțelor, unde suntem toți conectați”.
Ca obiective, antreprenorul își dorește să dezvolte un business solid, cu o creștere sănătoasă și „bazat pe o relație corectă cu partenerii de afaceri și pe servicii ireproșabile pentru turiști”. În această industrie trebuie să primeze corectitudinea, susține el. „E foarte important să fii corect atât în fața partenerilor de afaceri, cât și în relația cu turiștii.”
În călătoriile sale, Erdinç Adali spune că nu-i lipsește niciodată din bagaj o carte, mai ales dacă abordează teme din științe politice, filosofie și etică. Peste granițe, destinația sa favorită este, fără doar și poate, Turcia, iar în România se declară îndrăgostit de Maramureș datorită naturii, oamenilor primitori și calzi și tradițiilor locale.