De la un butic, la un business de miliarde. Cine a fost fondatorul lanțului de retail vestimentar Mango
Isak Andic și fratele său au intrat în business încă din adolescență, când au început să vândă tricouri pe străzile Barcelonei. Până când a împlinit 30 de ani, mica lor afacere a evoluat într-un retailer internațional cunoscut în toată lumea, prezent în peste 100 de țări și care i-a adus o avere de peste 1 miliard de dolari.
Isak Andic s-a născut în 1953, într-o familie de evrei din Istanbul. În 1969, familia sa a emigrat din Turcia în Barcelona, Spania, unde Isak și fratele său, Nahman, au început să vândă tricouri brodate manual și saboți. Mai târziu, cei doi frați au deschis două magazine, în Barcelona și Madrid, vânzându-și produsele întâi sub un brand propriu – Isak jeans; ulterior, au introdus în portofoliu și alte branduri.
În 1984, Isak Andic împreună cu fratele său și un coleg, Enric Cusí, au rebranduit magazinele sub denumirea Mango, numele fiind ales după ce antreprenorul gustase acest fruct într-o călătorie în Filipine și aflase că respectivul cuvânt este pronunțat la fel în orice limbă.
În 2006, el a fost numit director al Banco Sabadell și este, de asemenea, membru al Biroului de Publicitate Interactivă (IAB) al IESE Business School din Barcelona. Antreprenorul a fost căsătorit cu Neus Raig Tarragó, cu care are trei copii: Jonathan, pe care l-a numit drept succesor în 2012, Judith, care lucrează la rândul său în cadrul companiei, și Sarah.
Primul website al companiei Mango a fost creat în 1995, iar în 2000 a fost deschis primul magazin online al brandului. În 2008, businessul a lansat H. E. by Mango, o linie pentru bărbați, redenumită Mango Man în 2014.
În prezent compania are peste
16.000 de angajați și își livrează produsele în peste 80 de țări prin intermediul platformei online, care în 2018 a înregistrat 550 de milioane de vizite. De asemenea, businessul deține aproximativ 2.200 de magazine fizice răspândite în 110 țări și, cu toate că cea mai mare piață a companiei este Spania, cel mai mare număr de unități Mango sunt în Istanbul.
În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, retailerul a înregistrat venituri de peste 2 miliarde de euro. În România, businessul a intrat în anul 2013 în sistem de franciză, în prezent ajungând la un număr de 13 unități – opt în Capitală și câte una în orașele Galați, Iași, Timișoara, Cluj și Sibiu.
Potrivit publicației internaționale Forbes, Isak Andic are în momentul de față o avere de 1,4 miliarde de dolari.