Home Actualitate De la 1 septembrie se inaugurează un nou...
Actualitate

De la 1 septembrie se inaugurează un nou loc de distracție pentru bucureșteni - GALERIE FOTO

AFI Palace Cotroceni adaugă o altă componentă mall-ului din Cotroceni pentru a atrage și mai mulți clienți, un parc de aventură unde atât  adulții "amatori de senzații tari", cât și începătorii se pot cățăra pe construcțiile realizate pe zidul din…

De la 1 septembrie se inaugurează un nou loc de distracție pentru bucureșteni - GALERIE FOTO
De la 1 septembrie se inaugurează un nou loc de distracție pentru bucureșteni - GALERIE FOTO · Foto: Business Magazin

AFI Palace Cotroceni adaugă o altă componentă mall-ului din Cotroceni pentru a atrage și mai mulți clienți, un parc de aventură unde atât  adulții “amatori de senzații tari”, cât și începătorii se pot cățăra pe construcțiile realizate pe zidul din zona de food court.

De la 1 septembrie în AFI Palace Cotroceni se va deschide AFI Aventurier, cel mai mare parc de aventură dintr-un mall din Europa, potrivit reprezentanților companiei. În amenajarea spațiului au fost investiți peste 200.000 de euro și a fost dezvoltat de Capitala Aventurii, companie specializată în construcția de parcuri de aventură indoor.

AFI Aventurier este se află în zona de food court a mall-ului și cuprinde un traseu pentru adulți cu peste 25 de segmente, cu grade diferite de dificultate, dar și un traseu pentru copii. Cel mai înalt punct se află la aproape 26 de metri înălțime, comparabil cu o clădire de 9 etaje. Tot aici se află și o pânză de păianjen de 250 mp. De asemenea, a fost instalată cea mai lungă tironială dintr-un mall din Europa.

Parcul va fi deschis publicului începând cu 1 septembrie cu un orar de funcționare 10-23. Prețul unui bilet va fi de 50 de lei pentru adulți (o oră și jumătate) și 20 de lei pentru copii și 15 anagajați, alpiniști, vor superviza vizitatorii. 

“Noi nu ne-am poziționat doar ca un centru comercial, ci ca o destinație cu opțiuni multiple de shopping și de petrecere a timpului liber. Fără îndoială, zona de entertainment va rămâne în continuare un punct forte și un element de atracție în rândul vizitatorilor noștri și nu în ultimul rând, o parte integrantă din strategia noastră de dezvoltare pe termen mediu și lung”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI.

David Hay, CEO al AFI Europe, a declarat că nu poate estima un număr de vizitatori ai parcului dar că se așteaptă ca mii de oameni să încerce noul loc de distracție al mall-ului. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună