De ce vor dispărea 7 milioane de locuri de muncă si de ce femeile vor avea mai mult de suferit din această cauză
Forumul Economic Internațional (WEF) a lansat, în vederea întâlnirii anuale de la Davos, un studiu numit "Viitorul locurilor de muncă", în cadrul căruia explică fenomenul de automatizare a posturilor. Mai exact, autorii documentului arată că până la finalul anului 2020…
Forumul Economic Internațional (WEF) a lansat, în vederea întâlnirii anuale de la Davos, un studiu numit “Viitorul locurilor de muncă”, în cadrul căruia explică fenomenul de automatizare a posturilor. Mai exact, autorii documentului arată că până la finalul anului 2020 peste 7 milioane de locuri de muncă vor dispărea, sarcinile respective fiind preluate de roboți și mașini automate.
Interesant este că femeile vor avea mai mult de suferit din această cauză. În primul rând, explică autorii studiului, roboții vor prelua sarcini din administrație, acestea fiind în prezent îndeplinite mai mult de femei.
În al doilea rând, chiar dacă se estimează că alte 2 milioane de locuri de muncă vor fi create până în 2020, majoritatea acestora va fi în domenii precum programarea, arhictura sau ingineria, în care bărbații ocupă marea parte a forței de muncă.
În grupul de domenii numit STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), raportul dintre femei angajate și bărbați angajați este de 1 la 4. “Faptul că am identificat această problemă înseamnă o oportunitate unică de a rezolva diferențele de gen din piața muncii”, a explicat Saadia Zahidi, reprezentant al WEF. “Dacă nu găsim o soluție, este foarte probabil să ne confruntăm cu o inegalitate a veniturilor în întreaga societate.”
Întâlnirea de la Davos are tema “A patra revoluție industrială”, având în vedere că se estimează pierderea a 5 milioane de locuri de muncă în următorii patru-cinci ani, majoritatea din 15 state dezvoltate sau în curs de dezvoltare.