De ce să lucrezi în companii private când la stat se plătește mai bine? ANRE se bate cu BNR și ASF la salarii: salariul mediu net lunar, 2.500 euro, venitul președintelui, 10.000 de euro
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este una dintre cele mai bănoase instituții ale statului, rolul acesteia fiind de a stabili regulile de funcționare pentru piețele de energie și gaze naturale, domenii strategice „populate“ de cele mai mari companii din România.
Astfel, cei aproape 300 de oameni din ANRE au un salariu mediu net care rivalizează cu câștigul dintr-o multinațională, un post în conducerea ANRE fiind răsplătit cu până la 10.000 de euro. Aceste salarii mai sunt întâlnite în România doar la Banca Națională și la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit informațiilor trimise de reprezentanții ANRE, salariul mediu net lunar în martie anul acesta era de 11.768 de lei (peste 2.500 de euro), instituția având 294 de angajați.
„Salariile în ANRE, potrivit legislației incidente, se stabilesc prin negociere colectivă și individualăî“ explică reprezentanții instituției. Din cei 294 de salariați, 21 au posturi de directori, mai arată datele furnizate de instituție. „ANRE este condusă de un președinte și doi vicepreședinți. Președintele este reprezentantul de drept al ANRE ca autoritate administrativă autonomă și ca persoană juridică de drept public, precum și în raporturi de drept comun“, se arată pe site-ul instituției. Din octombrie anul trecut la conducerea ANRE a venit deputatul PSD Dumitru Chiriță, de profesie electrician. Cititi mai mlte pe www.zf.ro