De ce este Italia cea mai DISTRUSĂ țară din Europa și a doua din lume după China de pandemia de Coronavirus
Deoarece numărul de cazuri de coronavirus în Italia se ridică la peste 10.000, țara are acum cel mai mare număr de cazuri exceptând China - epicentrul focarului. Iată de ce Italia a devenit a doua țară cel mai grav afectată…
Deoarece numărul de cazuri de coronavirus în Italia se ridică la peste 10.000, țara are acum cel mai mare număr de cazuri exceptând China – epicentrul focarului. Iată de ce Italia a devenit a doua țară cel mai grav afectată la nivel mondial.
Numărul total de cazuri de coronavirus confirmate în Italia a trecut de 10.000. Școlile au fost închise, meciurile de fotbal s-au anulat și s-au format cozi lungi la magazine în timp ce oamenii, panicați, cumpără alimente și alte produse în încercarea de a avea suficiente provizii până la eliminarea virusului.
Guvernul țării le-a spus oamenilor să rămână acasă în încercarea de a reduce răspândirea virusului – este o schimbare masivă a culturii pentru Italia, ai cărei cetățeni sunt obișnuiți să socializeze. Prima persoană care a fost depistată pozitiv în nordul Italiei, cazul fiind confirmat pe 21 februarie. În acea etapă, bărbatul în vârstă de 38 de ani, care nu fusese în China, își infectase deja soția și mai mulți medici, asistente și pacienți de la spitalul unde mersese cu simptome asemănătoare gripei cu trei zile mai devreme.
Experții consideră că virusul ar fi fost prezent și s-a răspândit în nordul Italiei încă din a doua jumătate a lunii ianuarie, cel puțin.
Rata ridicată a deceselor din Italia a fost atribuită faptului că țara are cea mai îmbătrânită populație din lume după Japonia, potrivit Dr. Giovanni Rezza, șeful secției de boli infecțioase de la Institutele Naționale de Sănătate, scrie itv.com. Cea mai mare parte a numărului de decese cauzate de Covid-19 a fost înregistrată în rândul persoanelor în vârstă și cu probleme de sănătate anterioare. Profesorul Marina Della Giusta, de la catedra de economie a Universității din Reading, a declarat că, din acest motiv, rata mortalității este mai mare decât media din alte state.
De asemenea, prof. Della Giusta a indicat stilul de viață al italienilor ca motiv al răspândirii virusului – o cultură care se bucură de ieșiri în aer liber mai mult decât alte țări, iar în această perioadă, fiind mai cald decât în alte țări mai nordice, italienii au ieșit cu atât mai mult din casă. În plus, oamenii au obiceiul de a se atinge când se întâlnesc, fie că se îmbrățișează, fie că se sărută pe obraz.
Experții subliniază, de asemenea, aparentul eșec al măsurilor de intervenție timpurie introduse de guvernul italian. Profesoara Della Giusta – care este originară din nord-vestul Italiei – a spus că multe persoane nu au luat măsurile de autoizolare foarte în serios atunci când școlile au fost închise pentru prima dată în regiunile nordice cu câteva săptămâni în urmă. „Când școlile au fost închise în Lombardia, mulți oameni și-au luat doar copiii și au plecat în vacanță la casele lor de vacanță la munte și pe litoral în celelalte regiuni. S-au gândit că își ocrotesc copiii luându-i de aici, dar acest tip de comportament este într-adevăr dăunător”.
Unii experți au descris blocarea la nivelul întregii țări ca fiind nu doar inedită, dar și nesustenabilă. Profesorul John Edmunds de la London School of Higiene and Tropical Medicine a declarat că probabil nu va avea decât un impact pe termen scurt. „Dacă nu pot fi susținute pe termen lung, tot ceea ce este probabil să se întâmple este să întârzie răspândirea epidemiei pentru un timp”, a spus el.
Prof. Della Giusta a spus însă că măsurile actuale ale Italiei sunt „excelente” și „în întregime adecvate”, adăugând că guvernul a reacționat prea lent inițial. Deoarece cazurile de coronavirus din Marea Britanie continuă să crească, se pun întrebări cu privire la măsurile pe care Guvernul le-ar putea pune în vigoare.