De ce apelează bisericile la băncile din germania și cum își gestionează activele de sute de miliarde de euro prin fonduri de investiții
Băncile germane sunt asaltate din ce în ce mai mult de un nou grup de clienți: bisericile. Acestea au început să caute ajutor profesional pentru a-și gestiona activele. Pe de o parte, dobânzile scăzute amenință randamentele investițiilor tradiționale. Pe de…
Băncile germane sunt asaltate din ce în ce mai mult de un nou grup de clienți: bisericile.
Acestea au început să caute ajutor profesional pentru a-și gestiona activele. Pe de o parte, dobânzile scăzute amenință randamentele investițiilor tradiționale. Pe de altă parte, transparența financiară sporită a atras atenția asupra unor eșecuri investiționale din trecut, potrivit Bloomberg.
Estimările arată că averile bisericilor din Germania se ridică la câteva sute de miliarde de euro.
„Bisericile au devenit din ce în ce mai profesioniste în investițiile lor din ultimii ani și caută managerii de active cu experiență ca și noi”, spune Martina Erlwein, care se ocupă de segmentul investitorilor bisericești în cadrul creditorului Joh Berenberg Gossler & Company din Germania.
Daniel Kerbach, CIO în cadrul Merck Finck Privatbankiers în Munchen, a făcut o serie de observații similare: „Bisericile sunt unii dintre cei mai mari participanți la piață și apelează din ce în ce mai mult la fonduri de investiții”.
În special în contextul dobânzilor scăute, un „sistem convențional de investiții nu mai poate obține randamente suficiente”, spune Philip Schaetzle, șef în divizia de investiții de la Metzler Asset Management în Frankfurt. Fenomenul rezultă într-o diversificare mai amplă, pentru care bisericile caută ajutor, adaugă el.
În același timp, mai multe biserici încearcă să își transparetizeze finanțele și să publice rapoarte detaliate pentru prima dată.
În acest proces, bisericile au întâmpinat și dificultăți. Unul dintre exemple este al episcopiei din Eichstaett care crede că investițiile riscante în imobiliare au adus pierderi de milioane de euro bisericii.