Daune morale de 300.000 lei pentru Laura Codruța Kovesi de la Antena 3 și trei jurnaliști. Decizia nu e definitivă
Curtea de Apel Ploiești a decis ca șefa DNA, Codruța Kovesi, să primească 300.000 de lei daune morale,în dosarul în care a dat în judecată Antena 3 și mai mulți jurnaliști pentru acuzațiile de mușamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post. Decizia nu e definitivă
“Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul Radu Tudor și cu pârâtul-reclamant Savaliuc Răzvan-Ovidiu ca neîntemeiată. Obligă pe pârâții Gâdea Mihai-Emanuel, Grigore Bianca, Ciuvică Mugur-Cristian și SC Antena 3 SA, în solidar, la plata sumei de 300 000 (trei sute mii)lei cu titlu de daune morale către reclamanta-pârâtă pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată”, se arată în decizia judecătorilor.
“Obligă pe pârâții SC Antena 3 SA și Gâdea Mihai-Emanuel să formuleze scuze publice reclamantei-pârâte, precum și să redea, în mod public și în integralitate, dispozitivul prezentei hotărâri în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia, după cum urmează: – pe pârâta Antena 3 S.A. în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum și pe platforma online a acesteia.; – pe pârâtul Gâdea Emanuel-Mihai, în cadrul emisiunii realizate de acesta -„Sinteza Zilei””, arată judecătorii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro