Datele INS privind activitatea întreprinderilor: Cei mai mulți angajați sunt în industrie, principalele afaceri în comerț. Pierderi sunt doar în construcții
Firmele din industrie au cei mai mulți angajați, companiile cu activități de comerț rulează cele mai mari afaceri, în timp ce în sectorul serviciilor funcționează cele mai multe întreprinderi din România, iar construcțiile reprezintă singurul domeniu cu pierderi per total, potrivit INS.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, marți, date privind activitatea întreprinderilor din industrie, construcții, comerț și servicii de piață, în 2012, acestea indicând că față de anul precedent numărul întreprinderilor a crescut cu 4%, la 447.938.
“La sfârșitul anului 2012, sectorul industrie însuma 50.896 întreprinderi, respectiv 11,4% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcții, comerț și servicii). Cea mai mare pondere a fost deținută de întreprinderile active din cadrul sectorului Servicii, respectiv 40,9%”, arată INS, într-un comunicat.
Statistica a luat în calcul întreprinderile active din punct de vedere economic în perioada de referință, respectiv pe cele care realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli și întocmesc bilanț contabil.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro