Home Actualitate Dăncilă și-a numit un șef al Cancelariei...
Actualitate

Dăncilă și-a numit un șef al Cancelariei prim-ministrului, după ce a reînființat funcția. Cine se va ocupa de mapa premierului

Premierul Viorica Dăncilă a decis, vineri, numirea lui Costin Mihalache în funcția de șef al Cancelarie prim-ministrului, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Dăncilă și-a numit un șef al Cancelariei prim-ministrului, după ce a reînființat funcția. Cine se va ocupa de mapa premierului
Dăncilă și-a numit un șef al Cancelariei prim-ministrului, după ce a reînființat funcția. Cine se va ocupa de mapa premierului · Foto: Business Magazin

„În temeiul art. 19 și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare și al art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările și completările ulterioare, prim-mionistrul emite prezenta decizie. Articol unic- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Costin Mihalache se numește în funcția de șef al Cancelariei Prim-ministrului, cu rang de ministru”, prevede decizia premierului publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

 

Numirea acestuia vine după ce Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un act normativ prin care se reînființează Cancelaria prim-ministrului pentru o mai bună coordonare a activităților aparatului de lucru al prim-ministrului.

 

Guvernul Sorin Grindeanu a desființat Cancelaria premierului în prima sa ședință.

 

Pe 13 februarie, Costin Mihalache fusese numit de către Consiliului de Administrație al CFR, în locul lui Ion Gavrilă, la conducerea administratorului național de infrastructură feroviară CFR SA.

 

Anterior numirii sale la conducerea CFR, Mihalache a ocupat funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, conform informațiilor din CV-ul său.

 

Ministerul Transporturilor (MT) l-a numit, anul trecut, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).

 

Între februarie 2014 și decembrie 2014, Mihalache a fost secretar de stat coordonator împuternicit pentru SC Transelectrica SA și SC Transgaz SA.

 

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună