Dăncilă, despre întâlnirea pe OUG pe legile justiției: Am invitat și reprezentanții PG, DNA și DIICOT
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, referindu-se la întâlnirea avută luni cu reprezentanții CSM și asociațiile pe ordonanța de urgență pe legile justiției, că i-a invitat și pe oficialii din Parchetul General, DNA și DIICOT la discuții.
“Am avut la începutul săptămânii, alături de ministrul Justiției, o întâlnire cu reprezentanții CSM, Inspecției Judiciare și ai principalelor asociații profesionale din domeniul juridic, pentru a discuta despre cadrul legislativ. Aș vrea să se știe că am transmis invitația și reprezentanților Parchetului General, DNA și DIICOT. Am dat dovadă de toată deschiderea pentru că e de datoria primului ministru să invite toate părțile implicate, având în vedere opiniile exprimate în spațiul public de către diferiți reprezentanți ai corpului magistraților. Nu a fost vorba despre o negociere, așa cum au încercat unii să speculeze în spațiul public, pentru că independența justiției și respectarea drepturilor cetățenilor nu se negociază. Au fost discuții deschise și constructive pentru a identifica cele mai bune soluții pentru funcționarea sistemului judiciar, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului”, a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a precizat că soluțiile agreate cu oficialii Consiliului Superior al Magistraturii și aosciațiile de magistrați se vor regăsi într-un act normativ, care e deja în lucru.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro