Home›Actualitate›Cushman & Wakefield: România este a cinc...
Actualitate
Cushman & Wakefield: România este a cincea cea mai atractivă piață manufacturieră din Europa
România este a cincea cea mai atractivă piață de producție din Europa și ocupă locul 12 la nivel mondial, potrivit studiului Manufacturing Risk Index 2019, realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.
Cushman & Wakefield: România este a cincea cea mai atractivă piață manufacturieră din Europa · Foto: Business Magazin
Studiul a vizat 48 de țări din regiunile EMEA, America și Asia-Pacific în funcție de 20 de criterii ce țin de condițiile de piață, costuri și riscuri, România fiind extrem de competitivă la capitolele costuri și condiții de piață.
La nivel european, piața de producție românească este depășită de Cehia, Polonia, Lituania și Ungaria, în timp ce la nivel mondial cele mai atractive piețe industriale sunt China, Statele Unite ale Americii, Taiwan, India și Canada.