Curtea de Justiție a Uniunii Europene decide în iunie soarta românilor împrumutați în valută
La Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) joi a fost termenul în dosarul “Andriciuc și alții contra Băncii Românești”, soluția Curții de la Luxemburg urmând să tranșeze problema cetățenilor UE împrumutați într-o monedă străină. Decizia este așteptată la sfârșitul lui iunie.
“Curtea de la Luxemburg ar urma să dea o soluție pentru toți cetățenii UE care au credite în franci elvețieni. Aștept cu optimism soluția, dar nu vreau să hrănesc alte iluzii. Cert este că această instanță este una predictibilă și nu una completamente impredictibilă, așa cum este Curtea Constituțională a României (CCR) sau Curtea de Casație, care de pe o zi pe alta își schimbă opinia. Dacă CJUE va respinge solicitările noastre, atunci motivația va fi una solidă și convingătoare. Pentru că motivația CCR de acum câteva zile este complet paralelă cu drumul. Principiul bicameralismului, care în opinia mea este o invenție, nici măcar nu a fost invocat de Cioloș. E ca și când ai scoate un argument din burtă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Gheorghe Piperea, care îi reprezintă pe clienții băncii.
Avocatul General, Niels Wals a spus că va depune concluziile scrise finale pe 27 aprilie, decizia CJUE fiind așteptată la sfârșitul lunii iunie. Marți, CCR a decis că Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni, la cursul istoric este neconstituțională.
Piperea spune că, joi, atât Agentul Guvernamental, cât și reprezentantul Comisiei Europene au fost de acord cu interpretarea favorabilă consumatorilor, aducând chiar argumente suplimentare foarte serioase și lămuritoare pentru Curte.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro