Home Actualitate Cursul BNR a urcat la 4,5742 lei/euro, C...
Actualitate

Cursul BNR a urcat la 4,5742 lei/euro, CEL MAI ÎNALT NIVEL din ultimele 11 săptămâni

Moneda națională a continuat să scadă în prima parte a zilei, astfel că BNR a anunțat un curs de referință de 4,5742 lei/euro, cel mai înalt nivel din ultimele 11 săptămâni și foarte aproape de maximul istoric consemnat la începutul lunii august.

Astfel, o cotație mai ridicată a fost publicată la 3 august, de 4,6481 lei/euro, reprezentând nivelul record al ratei de referință.

Leul s-a depreciat la acea dată pe fondul pe fondul tensiunilor politice locale și crizei din zona euro. Nivelul maxim atins pe piața interbancară a fost de 4,6510 lei/euro, consemnat tot pe 3 august. Începând cu a doua zi după nivelul maxim, moneda națională a recuperat, beneficiind de scăderea aversiunii la risc a jucătorilor pe plan extern, dar și de vânzările indirecte de valută realizate de BNR.

Referința BNR de marți s-a plasat la 4,5693 lei/euro, iar nivelul de miercuri este cu 0,49 bani mai mare.

Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul, iar referința a coborât cu 2,55 bani, de la 3,5143 lei/dolar la 3,4888 lei/dolar.

În același timp, cursul oficial leul/franc elvețian a crescut foarte ușor, de la 3,7799 lei/franc la 3,7805 lei/franc.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună