Cum transformăm un loc din care oamenii vor să plece într-un loc 
unde oamenii vor să ajungă

Dacă vă amintiți, luna trecută făcea mare vâlvă și isca proteste la București și la Londra documentarul ”Vin românii„ al unei televiziuni britanice. Business Magazin a ajuns la concluzia că unul din zece români ce pleacă legal în regat pornește o afacere proprie, plătește taxe și creează locuri de muncă și valoare adăugată.

Și de ce nu ar face-o, într-o lume globalizată; nu știu dacă va fi război mondial, din acela cu arme și soldați și tunuri și avioane, dar știu că în lume se poartă deja războaie dure – unul este cel pentru resurse, apoi cel pentru banii investitorilor și nu în ultimul rând cel pentru competențe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestion-area resurselor, nici la atragerea investitorilor și nici la atragerea sau păstrarea sau crearea de competențe. Iar despre sprijinul antre-prenorilor, să spunem că există intenții, dar stăm prost la finalizare.

Să trecem acum la ce se întâmplă la Londra: o tânără povestește că și-a înființat compania în zece minute, la ora 2 noaptea, pe internet, foarte simplu. Raportează la fisc o dată pe an, și doar TVA se raportează trimestrial. ”Acasă, autoritățile vor să te prindă cu mâța în sac, funcționarii publici se simt frustrați când trebuie să facă ceva pentru privat, îi fac pe oameni să se simtă datori că și-au rezolvat problemele. În Marea Britanie, autoritățile tratează cetățenii și firmele ca pe clienți și se străduiesc să facă sistemul cât mai prietenos, ca să fie cât mai ușor și comod pentru firme.„ Pentru comparație, sunt 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună, la Fisc, 379 de declarații, situații centralizatoare, jurnale, cereri, plăți sau solicitări aferente anului în curs. Reducând un pic lucrurile la absurd, contribuabilul român stă aproape două luni la coadă la Fisc și are de întocmit/plătit mai multe documente și taxe decât sunt zile într-un an.

Economia românească are nevoie de investiții, de locuri de muncă, de productivitate sporită și de un mediu de afaceri prietenos, din care să dispară, printre altele, frustrarea de care vorbește tânăra antreprenoare. De o politică fiscală care să susțină dezvoltarea com-paniilor și care să nu determine întreprinzătorii să se refugieze în evaziune; Consiliul Fiscal estima că evaziunea fiscală din munca la negru s-a dublat între 2007 și 2013, de la 8 miliarde de lei la 16 miliarde de lei.

Unii îmi vor spune că există programe de sprijinire a tinerilor, de genul ”Primul loc de muncă„; astfel de programe or fi binevenite, în opinia unora, dar le văd ca pe niște limitări, pentru că oferă niște bani, pe o perioadă limitată de timp, și nu ca un sprijin real – acesta nu implică bani, ci mai degrabă politici și strategii pe termen lung și bunăvoință. Avem nevoie de programe care să nu limiteze, ci să folosească talentul tinerilor, puterea lor de muncă și de inovare. Trebuie să ne propunem să facem din România un loc unde oamenii vor să vină și nu să rămână un loc din care oamenii vor să plece. Altfel, o să privim în continuare cum tinerii își înființează companii în străinătate. Și o să ne supărăm, mai mult sau mai puțin justificat, pe televiziunile străine.

Paul Neagu (1938 – 2004), cu a cărui lucrare ilustrez, a fost un artist născut la București și care s-a stabilit la Londra, fiind socotit unul dintre cei mai importanți sculptori, după Brâncuși; una din lucrările sale, ”Edgerunner„, este expusă în parcul londonez Owen’s Fields din cartierul Islington – un caz rarisim printre artiștii români.