Cum se schimbă salariile după mutarea CAS de la angajator la angajat. Exemplu - calculul Finanțelor
Trecerea contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) de la angajator la angajat ar trebui să aibă un impact de doar câțiva lei în ambele părți, cu condiția creșterii corespunzătoare a salariului brut, arată calculele prezentate miercuri de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.
În prezent (2017), din totalul salariului brut contribuțiile angajatorului reprezintă 22,75%, iar ale salariatului – 16,5%, cu un impozit pe salariu de 16%. Din 2018, potrivit Ordonanței adoptate de Guvern, contribuțiile angajatorului vor scădea la 2,25%, iar CAS plătite de salariat vor urca la 35%, cu un impozit pe salariu de 10%. Per ansamblu, totalul contribuțiilor (angajator + salariat) urmează să scadă de la 39,25% la 37,25%, arată calculele Finanțelor.
„Concret, la un salariu brut de 3.200 de lei în 2017 salariul net este de 2.244 de lei, impozitul este de 428 de lei (16%), contribuțiile salariatului sunt de 528 de lei (16,5%) și contribuțiile angajatorului sunt de 728 de lei (22,75%). Din 2018, la un salariu brut de 3.840 de lei, salariul net va fi de 2.246 de lei, impozitul va fi de 250 de lei (10%), contribuțiile salariatului vor fi de 1.344 de lei (35%) și contribuțiile angajatorului – de 86 de lei (2,25%)”, a explicat ministrul Ionuț Mișa într-o conferință de presă. Rezultă că salariatul va avea un câștig de 2 lei și angajatorul tot un câștig de 2 lei, dar cu condiția ca salariul brut să crească de la 3.200 la 3.840 de lei.
CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI