Home Actualitate Cum se reprofilează costumierii de la Ho...
Actualitate

Cum se reprofilează costumierii de la Hollywood după ce au rămas fără obiectul muncii

Rămași fără obiectul muncii după oprirea activității din cauza pandemiei care a paralizat planeta, costumierii de la Hollywood se reprofilează temporar.

Cum se reprofilează costumierii de la Hollywood după ce au rămas fără obiectul muncii
Cum se reprofilează costumierii de la Hollywood după ce au rămas fără obiectul muncii · Foto: Business Magazin


Aceștia s-au aliat cu scenografi, cusători și persoane specializate în tăiatul materialelor textile care lucrau pentru industria cinematografică sau în teatre pentru a confecționa măști pentru personalul medical și pentru public, scrie LA Times. La Los Angeles aceștia au reușit deja să confecționeze câteva mii de măști și colaborează cu filiala din oraș a Universității din California pentru a îmbunătăți gradul de protecție al măștilor. Un astfel de grup este condus de costumierul Nickolaus Brown, căruia i-a venit ideea de reprofilare după ce a aflat de lipsa de materiale de protecție de la sora sa, asistentă medicală.
Un alt grup, care și-a ales numele de Masked Crusaders, are ca membri cusători, curieri care aleargă să facă rost de materiale și voluntari care adună donații în bani și materiale necesare și este condus de scenografa Lauren Oppelt. Măștile confecționate de aceste grupuri nu sunt folosite ca atare în prima linie, neoferind gradul de protecție necesară. Ele sunt însă acceptate de o parte din personalul medical ca rezervă în caz de nevoie sau pentru a acoperi măștile medicale cu grad maxim de protecție care se poate să fie nevoie să fie refolosite din cauza crizei de astfel de articole. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună