Home Actualitate Cum să iți gasești un loc de muncă mai u...
Actualitate

Cum să iți gasești un loc de muncă mai ușor. Secretele care te ajută sa treci de orice interviu de angajare

Multă lume se intimidează atunci când se află în fața cu un posibil angajator, iar reacțiile diferă de la persoană la persoană. Unii au dificultăți în exprimare, alții se emoționează și majoritatea își pierd concentrarea, arătând o pregătire mai slabă…

Cum să iți gasești un loc de muncă mai ușor. Secretele care te ajută sa treci de orice interviu de angajare
Cum să iți gasești un loc de muncă mai ușor. Secretele care te ajută sa treci de orice interviu de angajare · Foto: Business Magazin

Multă lume se intimidează atunci când se află în fața cu un posibil angajator, iar reacțiile diferă de la persoană la persoană. Unii au dificultăți în exprimare, alții se emoționează și majoritatea își pierd concentrarea, arătând o pregătire mai slabă decât au de fapt, iar asta din cauza emoțiilor excesive și a lipsei de încredere. Totuși, ce poate face un candidat timid, cum își poate stăpâni anxietatea? Emoțiile pot fi ascunse sau reprimate cu ajutorul unor mici obiceiuri descrise într-un articol al BBC.  

O tehnică ar fi aceea de pregătire cu atenție a eventualelor răspunsuri dinainte. În primul rând, persoana care va susține interviul trebuie să își cunoască foarte bine angajatorul: să se documenteze în legătură cu cele mai importante informații despre companie, să afle care este politica organizațională a acesteia și, mai ales, ce beneficii ar putea aduce  organizației respective. Apoi, este destul de simplu să își etaleze cunoștințele și abilitățile cerute de fișa postului și să argumenteze cu exemple. Când cineva stăpânește subiectul și îl controlează, se simte mai încrezător și mai sigur pe propriile puteri.

O specialistă în resurse umane de la Universitatea Deakin din Melbourne, Australia propune un număr de pași ajutători pentru cei care vor să-și vindece fobia de interviuri. În primul rând, ar trebui ca ei să repete acasă, împreună cu un membru al familiei sau un prieten, posibilele întrebări și răspunsuri. Asta ajută la descoperirea anumitor lipsuri, la formularea ideilor și la stăpânirea eventualelor ticuri. Un al doilea pas constă în alegerea vestimentației. „Înfățișarea este un factor determinant în starea pe care o ai la momentul respectiv, în modul cum te percepi pe tine”spune specialista. „Cu cât te simți mai bine, cu atât ești mai încrezător.”

O altă problemă este dată de percepția pe care o au intervievații în legătură cu atitudinea angajatorului. Majoritatea crede că omul din fața lor le vânează orice greșeală. „Niciun intervievator nu pleacă de la ideea că acel candidat este o pierdere de timp, ci dimpotrivă, speră că este persoana potrivită pentru postul respectiv”afirmă Devora Zack, CEO la o firmă de consultanță din Washington.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună