Cum poți să cumperi un sat întreg în Spania cu prețul unui apartament în București
Schimbările demografice au transformat unele sate din Spania în locuri pustii, în care doar câteva case mai amintesc de comunitățile existente la un moment dat.
În zonele rurale din Spania se găsesc numeroase astfel de sate-fantomă care se vând cu sume derizorii. Spre exemplu, cătunul Acorrada, din nordul Spaniei, este scos la vânzare pentru doar 96.000 de dolari. Pentru această sumă, cei interesați pot cumpăra șase case din piatră și două hambare.
Aldeas Abandonadas, o agenție imobiliară specializată în astfel de tranzacții, a vândut anul trecut în jur de 40 de sate; 90% dintre acestea au fost cumpărate de investitori din afara Spaniei.
“Oamenii vin din toată lumea să le cumpere”, a declarat celor de la Bloomberg Pepe Rodil, manager în cadrul agenției Aldeas Abandonadas. Elvira Fafian, fondatoarea agenției, spune că sunt în jur de 1.500 de astfel de cătune pe tot teritoriul Spaniei. Mai mult, remarcă ea, e foarte probabil că acest fenomen de părăsire a satelor se va accentua în anii următori.
Urbanizarea este un trend evident în toată Europa, dar în Spania lucrurile au luat o turnură dramatică, mai scriu cei de la Bloomberg. Aproximativ 53% din teritoriul spaniol are o densitate a populației de sub 12,5 locuitori pe kilometru pătrat.