Cum poți obține 70.000 de euro de la stat pentru înființarea de pensiuni turistice. Înscrierile încep săptămâna viitoare
Începând cu 3 mai 2017, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea solicita finanțare reambursabilă de până la 70.000 de euro pentru înființarea de agropensiuni și alte unități de cazare în zonelele cu potențial turistic.
Suma nu se va acorda toată odată, ci în tranșe: un avans pentru începerea proiectului, apoi tranșa finală va fi acrodată doar după îndeplinirea tuturor condițiilor. Banii pot fi folosiți atât pentru realizarea investiției, cât și pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare pentru o perioadă de până la cinci ani de zile.
Alocarea financiară propusă pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii (sM) 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole” este de peste 18 milioane de euro, iar pentru submăsura sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” se ridică la valoare totală nerambursabilă de 35 milioane de euro.
Pentru zona ITI – Delta Dunării, solicitanții de finanțare vor avea la dispoziție aproximativ 10 milioane de euro, împărțite astfel: pentru sM 6.2 – ITI DD, alocarea este de peste 3 milioane de euro, iar pentru sM 6.4 – ITI DD 7 milioane de euro.
SPRIJINUL NERAMBURSABIL:
· va fi acordat sub formă de primă în două tranșe astfel:
– 70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de finanțare;
– 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de afaceri fără a depăși 5 ani de la data semnării Contractuluide finanțare.
· va fi în valoare de:
– 70.000 Euro/ proiect în cazul activităților de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism
– 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități;
În această sesiune, față de cele anterioare, sunt eligibile proiectele de investiții care propun activități aferente mai multor coduri CAEN dacă aceste activități se completează, se dezvoltă sau se optimizează reciproc. Însă, în cazul în care prin proiect sunt propuse activități complementare aferente mai multor coduri CAEN, care ar primi punctaje diferite la oricare dintre criteriile de selecție sau au valori diferite ale sprijinului public nerambursabil, proiectul va primi punctajul cel mai mic aferent acelui criteriu.
Domeniile de diversificare eligibile prin sM 6.2 cuprind acum și servicii de cazare în parcuri pentru rulote, camping și tabere, servicii de catering și servicii de ghidaj turistic. Astfel, devin cheltuieli eligibile și investiții pentru infrastructura din parcuri pentru rulote, camping și tabere, cu respectarea Ordinului Autorității Naționale pentru Turism (ANT) 65/ 2013, cu modificările și completările ulterioare. Acestea se vor limita la capacitatea de cazare specifică structurii de primire turistică de tip pensiune agroturistică – maxim 8 camere.
Conform Ordinului ANT 65/ 2013, în pensiunile agroturistice, mâncarea se preparată din produse naturale, preponderent din gospodăria proprie sau de la producători autorizați de pe plan local.
Taberele se vor organiza în structuri de primire turistică de maxim de 8 camere, în care se vor caza grupuri organizate în vederea desfășurării unor activități recreative, cum ar fi: bird-watching, schi, echitație etc). În cadrul taberelor se poate asigura masa exclusiv pentru grupurile cazate. Precizăm că taberele pentru pescuit și vânătoare nu sunt eligibile.
Beneficiarul își va lua angajamentul că va introduce obiectivul investițional în circuitul turistic. Totodată, el trebuie să respecte cerințele de mediu specifice investițiilor în perimetrul ariilor naturale protejate. În situația în care beneficiarul nu prezintă toate autorizațiile solicitate înainte de ultima tranșă de plată, proiectul devine neeligibil.
Sunt eligibile, de asemenea, ambulanța veterinară și mașina de transport funerar, dacă respectă cumulativ condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului, printre care se numără și omologarea R.A.R. În cazul ambulanțelor veterinare, omologarea R.A.R se obține în baza unui aviz emis de Colegiul Medicilor Veterinari iar R.A.R va face mențiunea „echipare specifică intervenții medicină veterinară”.
Modificarea amplasamentului se poate realiza numai în cadrul aceluiași UAT, în condițiile menținerii criteriilor de eligibilitate și de selecție. De asemenea, se pot modifica procentele aferente obiectivelor specifice în limita a 10%, fără eliminarea acestora.
Beneficiarul poate solicita modificarea Planului de afaceri de cel mult două ori în perioada de implementare a acestuia, în baza unei justificări fundamentate, care să nu conducă la modificarea obiectivului obligatoriu, afectarea obiectivului general și a criteriilor de eligibilitate sau să modifice criteriile de selecție sub limita de punctaj care a determinat selecția proiectului.
Mai multe detalii pe site-ul agenției pentru finanțarea investițiilor rurale