Home Analize Cum poți ajunge la o cifră de afaceri de...
Analize

Cum poți ajunge la o cifră de afaceri de un milion de euro în mai puțin de un an

Surprizele pot apărea la tot pasul, de la luarea deciziilor, finanțare, până la punerea în practică a planurilor de pe hârtie, povestește Isabela Komporaly, care a decis anul trecut să treacă în tabăra antreprenorilor. Aa ales nișe din domeniul medical, cifra de afaceri previzionată pentru anul în curs este de un milion de euro, iar planurile pe trei ani țintesc la 5 milioane de euro.

Cum poți ajunge la o cifră de afaceri de un milion de euro în mai puțin de un an
Cum poți ajunge la o cifră de afaceri de un milion de euro în mai puțin de un an · Foto: Business Magazin

“Soțul meu râde de mine. Spune că pe oricine sun la telefon, după ce-l salut, îl întreb dacă are bani de dat cu împrumut“, povestește zâmbind Isabela Komporaly. Este însă numai pe jumătate o glumă, pentru că una dintre primele lecții pe care i le-a dat antreprenoriatul a fost legată de finanțare. Isabela Komporaly a investit în Torus Pharma, afacerea pe care a început-o anul trecut împreună cu soțul ei și cu o prietenă, 150.000 de euro din bani proprii și împrumutați, pentru luarea unui împrumut ar mai fi durat poate luni de zile, iar antreprenoarea nu mai dorea să aștepte. „Am primit o propunere paradoxală din partea unei bănci: să îmi acorde un împrumut de 150.000 de euro, dacă aveam în cadrul lor un depozit de… 150.000 de euro!“, spune antreprenoarea, care are o sumedenie de planuri despre care povestește plină de înflăcărare. La 39 de ani, își împarte timpul între familia cu trei copii și o afacere care a intrat pe un făgaș, dar care îi solicită cea mai mare parte a timpului. Soțul său, Istvan Komporaly, a ales să-și încerce norocul ca antreprenor în urmă cu șase ani, în acest moment el ocupându-se în Torus Pharma de partea de dezvoltare și strategie.

„Ideea a venit anul trecut, când eram încă angajată“, spune Isabela Komporaly, care a absolvit Facultatea de Medicină în 2000 și a lucrat în domeniul medical și farma de-atunci. „Din 2001 am lucrat în diferite companii, cu specializare în două domenii: oncologie și hematologie. Ultimii șase ani i-am petrecut într-o firmă foarte mare, care cultiva spiritul antreprenorial la toate nivelurile.“ Prin urmare, cultivase deprinderile necesare începerii unei afaceri. Avea nevoie și de o idee, care a venit dintr-o întâmplare. Unul dintre medicii oncologi cu care lucrase deja vreme de ani buni a aflat, la un congres internațional, de Oncompass, un aparat care poate determina, în urma analizelor, ce tip de mutație genetică a provocat un anumit cancer. „Firma respectivă, KPS, ar fi vrut ca doctorița să fie un fel de endorser pentru ei, dar ea nu avea nici timpul și nici dorința de a face așa ceva. S-a gândit însă că m-ar putea interesa și mi-a povestit despre ei“, spune antreprenoarea, care în octombrie a semnat un contract cu KPS. Ulterior a completat paleta de activități a firmei cu alte linii de business, pentru dermatologie, dispozitive și echipamente pentru screening prenatal. „Toate zonele pe care activăm, oncologie, hematologie, dermatologie, transplant și ginecologie, sunt de nișă“, explică Komporaly. Și asta din prisma produselor și serviciilor pe care le au în ofertă.

După ce a semnat contractul cu primul furnizor, antreprenoarea devenise nerăbdătoare să înceapă activitatea; „lucram în regim de colaborare cu câțiva oameni, pe vânzări, pentru că neavând fonduri nu mă încumetam să-i angajez. Însă mie îmi place să lucrăm foarte aplicat, pe ținte, cu schemă de bonusare“. La începutul anului și-a dat seama, „după ce am pierdut patru luni“, că nu se poate baza pe finanțări bancare și a strâns, împreună cu prietena cu care a pus bazele afacerii, banii necesari pentru finanțare. „Până acum suntem în grafic cu planul de afaceri făcut, cred că vom încheia anul cu o cifră de afaceri de un milion de euro“, spune Isabela Komporaly, care se așteaptă ca în trei ani afacerea să crească de cinci ori. Și asta pentru că se află în discuții cu mai mulți furnizori, tot pentru produse și servicii de nișă, pentru care crede că va găsi clienți pe piața locală.

Echipa Torus Pharma numără în total acum 12 oameni, dintre care patru sunt manageri. O altă dificultate despre care povestește antreprenoarea este armonizarea ideilor de business ale tuturor celor patru manageri și punerea în practică a modelului de afaceri creionat pe hârtie. „Fiecare dintre noi are o sumă de experiențe și a trebuit să ajungem la un numitor comun.“

Pe piețele de nișă numărul de clienți este destul de redus, iar categoriile sunt foarte diferite, din cauza specificului afacerii. Pe de o parte este vorba de medicii cu care colaborează Torus, directorii de achiziții, farmaciile, directorii de laboratoare, femeile însărcinate și, nu în ultimul rând, pacienții cu cancer. „Pentru că fiecare dintre aceste categorii de clienți are un specific, poate fi dificil să te adaptezi la diferite cereri și să schimbi tipul de abordare de la un minut la altul, în funcție de persoana cu care vorbești.“ Mai mult, și modelul de afacere diferă, în concordanță cu specificul nișei. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună