Cum plănuiește guvernul să dezvolte industria cinematografică? Dă 50 de milioane de euro pe an pentru rambursări parțiale ale costurilor de producție. Industria așteaptă decizia de peste zec
România s-a alăturat clubului de țări din fostul bloc comunist care pariază pe businessul cinematografic, crescând rambursările parțiale pentru producția de filme de la 20-25% până la 35%, potrivit Variety. După mai mult de un deceniu de discuții, negocieri și…
România s-a alăturat clubului de țări din fostul bloc comunist care pariază pe businessul cinematografic, crescând rambursările parțiale pentru producția de filme de la 20-25% până la 35%, potrivit Variety.
După mai mult de un deceniu de discuții, negocieri și amânări, guvernul a aprobat într-un final cererea producătorilor locali de produse cinematografice să crească rambursările parțiale până la 35% din costurile eligibile de producție.
În total, guvernul a stabilit un fond de 50 de milioane de euro anual pentru a dezvolta industria cinematografică.
Planul, mai degrabă o politică bugetară decât o lege, va fi în vigoare până la sfârșitul lui 2020, potrivit lui Alex Traila, de la Centrul Românesc de Film.
Noua schemă de rambursare pune România pe picior de egalitate cu Ungaria și Republica Cehă, unde acest impuls a fost introdus în urmă cu mai mulți ani. Ambele țări au devenit magnet pentru producătorii internaționali de film.
Forma finală a noii politici va fi aprobată în următoarele două săptămâni, spune Traila.
Sistemul, în cadrul căruia se va oferi o rambursare de până la 35% pentru producțiile ale căror costuri eligibile s-au ridicat la cel puțin 100.000 de euro vor fi valabile atât pentru lungmetraje cât și pentru scurtmetraje, seriale, filme distribuit prin intermediul internetului, documentare și proeicte de animație.
Producțiile vor putea primi maxim 10 milioane de euro per proiect sau, în cazul serialelor, per sezon.
În cazul producțiilor unde „este promovată explicit România” se poate ajunge la rambursări de 45%.
Producătorii internaționali care doresc să beneficieze de rambursare trebuie să intre în parteneriat cu o firmă locală de producție pentru a se califica la rambursări.
Planul ar trebui să intre în vigoare începând cu sfârșitul lunii iulie.