Home Actualitate Cum mă asigur că merg într-un loc sigur,...
Actualitate

Cum mă asigur că merg într-un loc sigur, dacă Ministrul Turismului spune clar că nu poate verifica dacă o pensiune are toate autorizațiile?

♦ Protecția Consumatorului: Uitați-vă pe pereți când ajungeți la cazare! Asigurarea că alegi un loc de cazare sigur și în conformitate cu normele legale în cazul unei călătorii devine din ce în ce mai importantă, în contextul în care în 2023…

Cum mă asigur că merg într-un loc sigur, dacă Ministrul Turismului spune clar că nu poate verifica dacă o pensiune are toate autorizațiile?
Cum mă asigur că merg într-un loc sigur, dacă Ministrul Turismului spune clar că nu poate verifica dacă o pensiune are toate autorizațiile? · Foto: Business Magazin

♦ Protecția Consumatorului: Uitați-vă pe pereți când ajungeți la cazare!

Asigurarea că alegi un loc de cazare sigur și în conformitate cu normele legale în cazul unei călătorii devine din ce în ce mai importantă, în contextul în care în 2023 s-au produs mai multe accidente care s-au soldat cu morți, cel mai recent fiind incendiul din 26 decembrie de la Ferma Dacilor din Tohani, unde șapte oameni și-au pierdut viața și unul este încă căutat. Astfel, cu declarațiile contradictorii ale autorităților și lipsa unei centralizări a autorizațiilor, devine crucial să știi cum să te protejezi în calitate de turist. Însă, întrebarea este cum te asiguri că mergi într-un loc sigur?

„Fiecare locație ar trebui să aibă introduse pe site recenzii, așa cum sunt pe Booking și airbnb. Apoi, ar trebui să aibă un registru de sesizări și reclamații. Aceștia ar fi primii pași. După care, consumatorul, când ajunge la locație trebuie să se asigure că este la fel ca pe site, ca în pozele după care s-a hotărât să meargă în locația respectivă, pentru că pot fi diferențe. Pozele sunt cosmetizate, sunt făcute din unghiuri care le arată mai mari și mai frumoase etc. Apoi, înainte de înainte să ne deplasăm până acolo, putem cere cât mai multe informații cu privire la locație”, a spus pentru ZF Paul Anghel, director general la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

Există organisme sau instituții la care poate apela un turist pentru a obține informații verificate despre legalitatea unei unități de cazare înainte de a ajunge la fața locului? Radu Ștefan Oprea, ministrul Turismului, spune că nu există o instituție care să controleze existența tuturor autorizațiilor necesare desfășurării unei activități.

Totuși, ce e de făcut? „N-aș ști să vă spun din perspectivă juridică dacă, în cazul în care ceri anterior autorizațiile, locația respectivă e obligată să ți le pună la dispoziție, dar poate să răspundă în scris dacă are autorizați și de către cine a fost autorizată. Nu știu dacă sunt informații de interes public care pot fi furnizate pe baza legii 544 (a linerului acces la informații de interes public – n. red.), pentru că intervine GDPR-ul, dat fiind că sunt semnături pe autorizații”, a menționat reprezentantul Protecției Consumatorului.

Practic, în calitate de turist, pot încerca să solicit unității de cazare să-mi ofere anumite informații sau documente care atestă conformitatea cu normele legale și autorizațiile necesare pentru funcționare? Da. Mi le va oferi reprezentantul unității de cazare? Depinde. Dacă primesc informațiile, pot verifica sau valida dacă informațiile furnizate de unitatea de cazare în ceea ce privește autorizațiile sunt conforme cu normele legale?

Proprietarul unei unități mici de cazare, de tip pensiune, spune că a avut potențiali clienți care i-au cerut avize și autorizații înainte pe e-mail, dar „răspunsul meu era că pot să meargă și în altă parte dacă nu vor la mine”. „Îmi cereau documente privind furnziorii mei, cereau de toate, inclusiv documente pe care nu aveam de unde să le scot, pentru că nu se dau pentru toate afacerile”, a completat acesta.

Te protejează aviz de la ISU de protecție contra incendiilor în calitate de turist? „Autorizația asta înseamnă că ai extinctor și o hartă pe unde să fugi în caz de incendiu. Eu nu am avizul ISU pentru că am un spațiu mic, dar am extinctoare pentru toți turiștii”, spune proprietarul agropensiunii.

„Din perspectiva autorizațiilor, în spațiul de prestare a serviciilor, reprezentanții acestuia au obligația să afișeze la loc vizibil certificatul de înregistrare fiscală de la Registrul Comerțului, certificatul constatator, autorizația de funcționare emisă de Autoritatea Națională pentru Turism pentru unitățile de cazare, autorizația de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică, autoizația emisă de Direcția Sanitar Veterinară, certificatul de clasificare de la Ministerul Turismului etc. Dacă nu sunt afișate, consumatorul ar trebui să le ceară”, a spus  Paul Anghel.Cu alte cuvinte, consumatorul ar trebui să se uite atent pe pereți când ajunge la cazare.

Dar ce poate face un turist în cazul în care descoperă că locul de cazare în care s-a înregistrat nu deține toate autorizațiile necesare? Care sunt drepturile și protecțiile legale ale unui turist în situația în care a fost înșelat în ceea ce privește facilitățile sau înșelat în ceea ce privește documentele și autorizațiile unei unități de cazare? Care sunt politica de rambursare sau garanțiile oferite în cazul în care descopăr că unitatea de cazare nu respectă normele legale? Cum protejează autoritățile consumatorul?

„Noi nu putem să cerem autorizația ISU, ci autorizațiile de funcționare. Doar ISU verifică autorizația ISU. Dar, oricum nu am ști cum să verificăm dacă îndeplinește normele de siguranță în caz de incendiu. Putem cere autorizația emisă de primărie, cea emisă de Ministerul Turismului etc. Am avut cazuri în care un hotel era autorizat pentru 4 stele, de exemplu, dar el afișa că are 5 stele și acolo puteam interveni”, a explicat directorul general al Protecției Consumatorului.

La rândul său, Radu Ștefan Oprea, ministrul Turismului, a afirmat că instituția pe care o conduce nu are abilitatea de a verifica existența sau nu a avizului ISU pentru pensiunile ISU pentru pensiunile sau hotelurile care primesc clasificare de la Minister.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună