Home Actualitate Cum găsești angajați când e criză pe pia...
Actualitate

Cum găsești angajați când e criză pe piața muncii? Povestea fabuloasă a britanicului care și-a creat propria facultate și plătește studenții cu peste 20.000 de euro pe an

Inventatorul Sir James Dyson și-a deschis propriul institut de studii pentru a-și pregăti viitorii ingineri, în contextul în care Marea Britanie are nevoie de forță de muncă capabilă pentru a rămâne o forță economică, potrivit BBC. Dyson Institute of Technology…

Cum găsești angajați când e criză pe piața muncii? Povestea fabuloasă a britanicului care și-a creat propria facultate și plătește studenții cu peste 20.000 de euro pe an
Cum găsești angajați când e criză pe piața muncii? Povestea fabuloasă a britanicului care și-a creat propria facultate și plătește studenții cu peste 20.000 de euro pe an · Foto: Business Magazin

Inventatorul Sir James Dyson și-a deschis propriul institut de studii pentru a-și pregăti viitorii ingineri, în contextul în care Marea Britanie are nevoie de forță de muncă capabilă pentru a rămâne o forță economică, potrivit BBC.

Dyson Institute of Technology a fost inaugurat în toamna anului trecut, iar James Dyson susține că va genera mii de talente pe plan local. El susține că Marea Britanie are nevoie de încă un milion de ingineri cu pregătire în software, hardware și electronice până în 2020.

Britanicul a pus pe masă aproape 20 de milioane de dolari pentru a dezvolta instituția de învățământ, în încercarea de a-și dubla numărul de ingineri din companie, la 6.000, până în 2020.

„Concurăm la nivel global cu Coreea de Sud, Japonia, Taiwan și Singapore. Acestea sunt națiunile avansate în tehnologie și trebuie să fim mai buni decât ei”, spune Dyson pentru The Guardian.

Seceta de ingineri de pe piața muncii erodează economiile dezvoltate, spune inventatorul, iar națiunile asiatice depășesc în mod semnificativ vestul în privința numărului de absolvenți din sector.

„Lipsa de ingineri este o problemă în America și în Europa și a început să fie o problemă și în Japonia. Se pare că economiile care cresc repede și cele emergente recunosc adevărata valoare a inginerei”, spune Dyson.

Insituția de învățământ, situată în Wiltshire, a primit anul trecut primii 25 de studenți.

Ca parte din proiect, studenții nu plătesc taxe, primesc salariu și lucrează cu inginerii din compania Dyson pentru viitoarele produse.

În schimb, aceștia primesc până la 21.000 de dolari pe an doar pentru că sunt studențui și lucraeză în cadrul acestor proiecte, potrvit Deezer.

Dyson Institute of Technology a intrat în parteneriat cu Universitatea WMG din Warwick pentru a avea acreditări.

Potrivit Forbes, James Dyson, 71 ani, are o avere de 5,4 miliarde de dolari. Potrivit ultimelor date disponibile, compania Dyson produce peste 60 de produse, precum aspiratoare sau uscătoare de mâini, iar la sfârșitul anului 2017 avea peste 8.500 de angajați. În 2016, compania a generat venituri de peste 3,2 miliarde de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună