Cum au ajuns țările cu mari bogății naturale mai sărace decât statele care le cumpără resursele

Paradoxul se explică prin lipsa, deliberată în unele cazuri, a unei strategii de creștere sustenabilă care nu permite guvernelor să investească veniturile din exploatarea materiilor prime în mijloace de dezvoltare economică mai durabilă, cum ar fi educația sau transportul. Astfel, pe măsură ce-și epuizează resursele, statele devin mai sărace.

Deși țări precum Nigeria, Liberia, Venezuela și chiar Rusia sunt bogate în resurse, o mare parte din populația acestora trăiește sub pragul sărăciei, nu are acces la apă curentă și canalizare, la electricitate, spitale, școli sau transport adecvat. Paradoxul are și un nume, „blestemul bogăției în resurse naturale“, iar ingredientele acestuia sunt bine cunoscute. Țările bogate în resurse tind să aibă monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive, explică Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, într-un articol publicat în august anul trecut în Project Syndicate sub titlul de „Bogate în resurse, sărace în bani“.

Apoi, deoarece exploatarea resurselor de obicei nu asigură multe locuri de muncă, șomajul crește. De asemenea, din cauza prețurilor volatile ale resurselor, creșterea economică este instabilă. Volatilitatea este exacerbată adesea de băncile internaționale, care se grăbesc să intre și să investească atunci când prețurile sunt mari și se retrag fără să ezite în perioadele dificile, totul în concordanță cu principiul că bancherii îi împrumută doar pe cei care nu au nevoie de banii lor.

Mai mult pe www.zf.ro.