Cum au ajuns bolșevicii în bikini pe plajă. Perlele politice ale săptămânii
"PDL e deschis dialogului. În cazul în care USL refuză, România va merge direct în prăpastie" - Vasile Blaga, liderul PDL
“Domnul Băsescu trebuie să n-aibă curaj să mai scoată nasul în lume, cum se spune! Dacă s-ar întoarce, să stea închis în Cotroceni și să aștepte verdictul cetățenilor” – Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD
“Hai, fetele, alinierea! Trebuie strunite, altfel nu merg singure, că ora 12 e cam devreme pentru ele. Dup’ aia le dau liber pe plajă. Buletinele rămân la mine, că ele sunt în bikini” – Radu Mazăre, primarul Constanței, despre tinerele cu care a venit la referendum
“Ne-am luptat împotriva fraudelor, ne-am luptat împotriva imposturii, a minciunii, a furtului și a bolșevismului” – europarlamentarul Monica Macovei
“Am încercat să pun flacăra democrației în mâna ziaristului de la Antena 3. Poate, atinsă de el, s-a stins” – președintele Traian Băsescu
“Nu cred că el va mai fi luat în serios. Practic, Băsescu nu mai reprezintă mare lucru” – premierul Victor Ponta despre rezultatul referendumului
“Nu vă iluzionați, nu există nicio șansă ca PDL să scape de Băsescu” – fruntașul PSD Viorel Hrebenciuc despre perspectiva ca Traian Băsescu să se retragă din politică
“Parchetul General ori alte instituții să înțeleagă că lucrează sub legea statului român și nu la comanda unui cetățean în tricou bleu, aparent fără ocupație, care din când în când vorbește în fața unui gard” – președintele interimar Crin Antonescu