Cum arată noul Duster care va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt. "O calitate mai bună și un preț mai mic" | FOTO
Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt, mașina având un design exterior complet nou și schimbări majore la interior, anunță compania .
Partea frontală se remarcă prin calandrul specific, încadrat de blocuri optice ample care accentuează lățimea percepută a vehiculului, o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, precum și prin scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale un element de protecție, de culoare crom satinat, care subliniază estetica de off-roader veritabil.
Din profil, noul Duster prezintă flancuri pronunțate care consolidează impresia de robustețe, un parbriz poziționat cu 100 mm mai în față și mai înclinat în comparație cu cel al modelului actual, fapt care sporește senzația de spațiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch și pasaje ale roților puternic evazate.
Partea din spate se remarcă prin bosajele din partea superioară a aripilor spate și blocurile optice amplasate în extremitățile caroseriei, încadrând un hayon marcat de linii orizontale.
La noul model au lucrat, mai bine de doi ani, inginerii francezi și români, arată Ziarul Financiar. Duster se vinde nu doar în Europa, ci și in Rusia, India, Africa și America de Sud, Informează Ziarul Financiar.
„Pentru Dacia am ales o imagine germanică, robustă și rațională. Dacia este o mașină mare la un preț mic. De partea cealaltă, Renault are o imagine latină și un design senzual”, a spus Van Den Acker, designerul-șef al Grupului Renault.
Duster reprezintă de ani buni peste jumătate din producția uzinei de la Mioveni și chiar în ultimul an al generației actuale merge spre 60% din total. Duster este cel mai scump model produs de Dacia și singurul care se fabrică pentru Europa doar în România.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro