Cum arată noua generație a clasei E de la Mercedes-Benz (GALERIE FOTO)
Mercedes-Benz a modernizat clasa E, mizând pe motoarele noi, sistemele de asistență pentru șofer preluate direct de la viitoarea clasă S, precum și cu o linie de design nouă.
Noua generație a Clasei E dispune de o gamă de motorizări pe benzină și diesel cu patru, șase sau opt cilindri. Propulsoarele sunt echipate standard cu sistemul ECO start/stop, oferind astfel un echilibru între performanțe și economia de combustibil. Motorizările pe benzină au puteri cuprinse între 135 kW (184 CP) și 430 kW (585 CP), iar cele diesel între 100 kW (136 CP) și 185 kW (252 CP).
Noua generație a Clasei E poate fi comandată deja din 15 ianuarie, livrările urmând să înceapă din luna aprilie a acestui an. Prețul de bază pentru noua generație a Clasei E echipată cu un motor diesel este de 33.775 euro (fără TVA) pentru E 200 CDI. Pentru modelele pe benzină, prețurile încep de la 34.500 euro (fără TVA) pentru E 200 și urcă până la 62.125 euro (fără TVA) pentru E 500 4MATIC. Prețurile modelelor AMG sunt cuprinse în intervalul 89.050 euro și 99.500 euro (fără TVA, preț valabil pentru modelele limuzină).