Home Lifestyle Cum arată niște destinații turistice în...
Lifestyle

Cum arată niște destinații turistice în miniatură (FOTO)

Un oraș poate fi explorat plimbându-te pe străzile lui o zi sau chiar mai multe, dar vizita poate fi și mai scurtă atunci când acesta e redus la dimensiunile unei machete.

Cum arată niște destinații turistice în miniatură (FOTO)
Cum arată niște destinații turistice în miniatură (FOTO) · Foto: Business Magazin

O astfel de machetă este cea a orașului New York, actualizată ultima oară în 1992, conținând toate clădirile metropolei existente la acea dată, iar pentru întreținerea ei, cei interesați pot cumpăra proprietăți imobiliare în orașul miniatural, scrie Wall Street Journal.

La Sankt Petersburg se găsește o machetă ceva mai mare, de data aceasta a Rusiei, construită de omul de afaceri Serghei Moruzov, unde se poate vedea cum răsare soarele la Vladivostok și apune la Kaliningrad, spre exemplu.

Miniaturk din Istanbul este o instalație în aer liber întinsă pe 6 hectare, care îi invită pe vizitatori să călătorească prin 3.000 de ani de istorie a Turciei și cuprinde replici ale unor monumente și clădiri importante din Imperiul Otoman și Turcia modernă.

Miniatur Wunderland, de la Hamburg, reproduce la scară mică părți din Germania, Austria, Elveția, țările scandinave și SUA, unde se pot urmări în acțiune trenulețe, avioane, mașini de poliție și pompieri și, din când în când chiar un OZN.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună