Cum arată corupția de fiecare zi din România, dincolo de cazurile care ajung celebre
Poliția Română a soluționat în cursul acestui an, cu propunere de declinare a competenței în favoarea parchetelor competente, 757 de dosare penale în domeniul prevenirii și combaterii corupției, dintre care 257 în favoarea DNA. În investigarea cazurilor s-a colaborat cu Serviciul Român de Informații.
1.617 persoane sunt bănuite de comiterea acestora, dintre care 633 de săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită, 176 de săvârșirea infracțiunilor de trafic și cumpărare de influență, 31 de săvârșirea infracțiunii de conflict de interese și 777 de persoane sunt bănuite de săvârșirea unor infracțiuni conexe celor de corupție, așa cum sunt ele prevăzute în Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Din numărul total de persoane implicate în fapte de corupție cercetate cu sprijinul Poliției Române, 854 dețineau diferite funcții de conducere în cadrul administrației publice locale, 301 dintre acestea fiind deferite DNA.
Față de 109 persoane au fost dispuse măsuri preventive, dintre care 45 de arest preventiv, 8 arest la domiciliu, 33 de control judiciar, 23 de reținere și au fost emise 46 de rechizitorii.
Dintre cazurile instrumentate de către procurori cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de investigare a fraudelor ale Poliției Române pot fi exemplificate următoarele:
@ Un medic gorjean este bănuit că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe care le avea ca funcționar public, a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap a mamei, soacrei și socrului său, semnând, totodată, certificatele de încadrare în grad de handicap și documentele de evaluare medicală.
Prin încadrarea lor în grad de handicap, mama și socrii persoanei bănuite au beneficiat de drepturile și accesibilitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizație lunară, buget complementar și indemnizație de însoțitor. Astfel, mama sa a încasat prestații sociale în valoare totală de 28.869 lei (pentru perioada august 2012 – mai 2014), soacra sa, în valoare de 24.215 lei (pentru intervalul august 2011 – iulie 2012), iar socrul său suma de 18.110 lei (pentru perioada decembrie 2012 – august 2013).
Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a persoanei bănuite, sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de conflict de interese.
@ Un arădean este bănuit că, în perioada 2007-2012, în calitate de contabil în cadrul unei primării din județul Arad, a efectuat plăți către o societate comercială administrată de acesta și mama sa, obținând un folos material injust în sumă totală de 1.219.532 lei.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a emis rechizitoriu și l-a trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată (373 de acte materiale), fals intelectual și uz de fals.
@ Un medic primar de expertiza medicală a muncii din Sălaj a fost prins în flagrant în timp ce primea o sumă de bani. În cauză au fost audiate peste 150 de persoane, stabilindu-se că ar fi primit suma de aproximativ 20.000 lei (în lei și valută) pentru confirmarea gradului de pensie de boală în cadrul reviziilor anuale. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a emis rechizitoriu în dosarul penal întocmit, fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.