Cum ar trebui să se termine războiul comercial în viziunea Ministrului Comerțului din China: Totul a început cu tarifele și ar trebui să se încheie prin eliminarea lor
La momentul actual, China încă insistă ca SUA să aducă tarifele comerciale la nivelul la care acestea se aflau înainte de declanșarea conflictului comercial dintre cele două țări. Aducerea tarifelor la nivelul inițial ar reprezenta „faza unu” din acordul de încheiere al conflictului, scrie CNBC.
La momentul actual, China încă insistă ca SUA să aducă tarifele comerciale la nivelul la care acestea se aflau înainte de declanșarea conflictului comercial dintre cele două țări. Aducerea tarifelor la nivelul inițial ar reprezenta „faza unu” din acordul de încheiere al conflictului, scrie CNBC.
„Războiul comercial a început cu adăugarea unor tarife și ar trebui să se încheie prin anularea acestora. Aceasta este o condiție importantă pentru ambele părți, care va contribui la înțelegere”, a declarat Gao Feng, Ministrul Comerțului din China.
Tensiunile comerciale dintre SUA și China au persistat pentru mai bine de un an, iar în acest context amele țări și-au impus tarife de câteva zeci de miliarde de dolari pe bunurile exportate. Acum ambele țări se apropie să încheie un acord de finalizare al conflictului, însă încă există niște neînțelegeri privind condițiile în urma cărora se va semna înțelegerea.
Președintele Chinei, Xi Jinping și președintele SUA, Donald Trump trebuiau să se întâlnească la mijlocul lunii noiembrie în cadrul summitului Asia-Pacific Economic Cooperation, care se organiza în Santiago. Pe fondul mișcărilor de stradă violente, Chile a anulat acest eveniment.
Datele și studiile realizate privind modul în care tarifele impactează businessurile ambelor țări au arătat că acestea au strategii diferite de a se adapta la taxe. Spre exemplu, câteva companii din SUA preferă să stocheze produsele de import, pentru a nu mai fi nevoite să achiziționeze prea curând alte mărfuri, care vin la pachet cu tarife comerciale exorbitante. Pe de altă parte, multe companii chinezești au preferat să absoarbă o parte din aceste costul acestor tarife și să nu le transfere către clienți.
Citiți mai multe pe www.zf.ro.