Cum a reușit un om de afaceri din Romania să cumpere tot satul în care a copilărit și să plătească mai puțini bani decât dau alții pe o mașină de lux

Maximilian Gânju

S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munții moților și n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puțin decât plătesc cei înstăriți pe o mașină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeții să se rupă de tumultuoasa lume modernă și să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit și are mulțumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.

A mai rămas doar un om în sat

Satul Roșia se află la granița dintre județele Hunedoara și Alba, în Munții Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbați un drum lung și extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăștie apăreau fabricile, iar viața la oraș era mai ușoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-și părăsească glia strămoșească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume, scrie mesagerulhunedorean.ro.

Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite

Așa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren și case, toate cumpărate mai mult de rușine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva și de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetație, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Și m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane și ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei și curățarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă și i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povestește Emil Părău.