Cum a reușit un dintre cei mai bogați oameni din America să ajungă în pragul falimentului
Samuel E. Wyly, cunoscut sub numele de Sam Wyly (născut la 4 octombrie 1934), este un om de afaceri american, autor, filantrop și susținător înrăit al candidaților partidului conservator din SUA.
Sam Wyly s-a născut în 1934 în familia Florei și a lui Charles Wyly, în Sr. Lake Providence, Louisiana.
A început să lucreze la o vârstă fragedă, ajutându-și părinții să publice un ziar săptămânal intitulat The Delhi Dispatch în parohia Richland.
Antreprenorul a urmat Universitatea Tech din Louisiana și a obținut o diplomă de master din partea Universitatății Michigan din Ann Arbor.
În 1967 a achiziționat un lanț de zece restaurante – Bonanza Steakhouse. Un an mai târziu a investit într-o companie de asigurări – Gulf Insurance. Au urmat, în 1968, fondarea companiei de rafinare a petrolului și exploatare minieră Earth Resources Company, apoi, în 1981 a co-fondat Sterling Software, în 1982 a achiziționat 10 magazine de artă – Michaels – lanț ce a ajuns în prezent la 1.300 de unități. Ulterior a fondat diverse fonduri de investiții și businessuri inclusiv în domeniile energetic și IT, toate aceste businessuri aducându-i până în 2006 o avere estimată de publicația internațională Forbes la 1,1 miliarde de dolari.
În ciuda averii uriașe pe care reușise să o strângă până atunci, 8 ani mai târziu antreprenorul pierdea totul. Acuzat de evaziune fiscală după ce s-a descoperit că avea mult prea multe conturi bancare deschise în afara țării, el a trebuit să declare falimentul, alături de fratele său, implicat la rândul său în business.