Cum a reușit o fostă membră Spice Girls să piardă o avere de 38 de milioane de lire sterline. Acum mai are doar 961 de dolari
După ce a s-a bucurat de un succes fenomenal alături de Spice Girls, Mel B ar fi avut toate resursele pentru a duce o viață liniștită. Totuși nu a fost chiar așa. Cântăreața a pierdut averea de 38 de milioane de lire sterline și compania sa mai are doar 961 de dolari în conturi, scrie Daily Mail. Cum s-a întâmplat?
Răspunsul simplu ar fi: iresponsabilă financiar. Vedeta a cheltuit în stânga și în dreapta sute de mii de lire sterline pe obiecte care mai de care mai extravagante.
A cheltuit 200,000 de lire sterline pe o mașină blindată, a comandat trei cascade pentru piscina ei și a cumpărat cu 1 milion de lire sterline o insulă pentru fostul ei iubit.

A cumpărat trei mașini blindate (Range Rover, Mercedes Benz S-Class și Bentley Continental GTC) pe care a cheltuit aproape 1 milion de lire sterline. Alte sute de mii de lire sterline le-a cheltuit pe bijuterii și genți de firmă.
De asemenea, nu puteau lipsi vacanțele extravagante. Mel B a cumpărat o casă de vacanță la Miami pentru 3 milioane de dolari și a cumpărat o insulă pentru iubitul ei.
Cert este că acum a rămas aproape falită.
Celălalte membre ale Spice Girls o duc mai bine decât Mel B.
Emma Bunton lucrează la un post de radio și a păstrat o bună parte din avere (22 milioane de lire sterline).
Mel C. are o avere estimată la 27 de milioane de lire sterline. A cunoscut oarecare succes muzical și ca artist solo.
Geri Halliwell are o avere de 31,5 milioane de lire sterline, a scris două cărți autobiografice, a fost jurat la mai multe show-uri tv de muzică. Acum scrie și cărți pentru copii.
Victoria Beckham este cea mai bogată dintre fetele Spice Girls, cu o avere de 240 de milioane de lire sterline.