Home Actualitate Cum a reușit o familie din Brașov să cre...
Actualitate

Cum a reușit o familie din Brașov să creeze o afacere unică în România

Compania de închiriere și spălare de textile industriale Kromatic din Brașov a descoperit o modalitate unică de identificare a textilelor din cadrul spălătoriei industriale și de trasabilitate a textilelor între client și spălătorie. Dezvoltată de ingineri români, în urma unei investiții de 5 milioane de euro, tehnologia a devenit un model pe piața europeană a spălătoriilor.

Cum a reușit o familie din Brașov să creeze o afacere unică în România
Cum a reușit o familie din Brașov să creeze o afacere unică în România · Foto: Business Magazin

Potrivit informațiilor de pe site-ul companiei, Promar Textil a luat naștere în 1994, ca urmare a fascinației lui Aurelian Moraru, pe atunci inginer specializat în automatică, pentru mașinile de tricotat automate din industria textilă. Promar Textil a fost înființată și s-a dezvoltat ca o afacere de familie, condusă în prezent de Doința și Aurelian Moraru. Principalul domeniu de activitate al firmei a fost, încă de la deschidere, activitatea de producție a articolelor textile de îmbrăcăminte tricotate.

În prezent, compania este un furnizor important pentru producători europeni de tricotate de lux – pentru branduri internaționale celebre din Italia, Germania, Franța și Marea Britanie.

Producția de tricotaje a început cu achiziția a cinci mașini de tricotat manuale, uzate, de proveniență elvețiană. Producția realizată era alcătuită din modele proprii, care se adresau pieței interne, fiind vândute prin rețelele de tip cash&carry (Metro și mai târziu, Selgros). Colecțiile erau de design și creație proprie, materiile prime fiind cumpărate de la reprezentanți ai filaturilor italiene și germane în România.

În 1999, compania a încheiat primele contracte de producție de tip lohn și a produs tricotaje de damă pentru grupul italian Max Mara (prezent și astăzi în portofoliul de clienți al Promar Textil, însă contractele actuale sunt de furnizare de produse, nu de tip lohn). Doi ani mai târziu, compania a cumpărat primele mașini industriale electronice, de ultimă generație. În intervalul 2003-2006, compania și-a crescut semnificativ capacitatea de producția, de la 20.000 de articole anual, până la 70.000 de articole/an.

În 2007, Promar Textil a fuzionat cu Kromatic, un start-up înființat de asociații companiei în urmă cu doi ani, și care s-a bazat pe tehnologia de ultimă generație de tip seam-less (producție de tricotaje fără cusătură).

În 2012 a implementat un sistem de trasabilitate a textilelor și a continuat să se dezvolte; în 2014 a deschis o unitate integrată de servicii de spălare profesionale în parcul industrial Prejmer din Brașov; investițiile în tehnologizare au continuat de atunci.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună