Cum a reușit de fapt fiica unui președinte să își construiască o avere de 2 miliarde de dolari. Ea pretinde că ar fi ajutat-o caracterul și educația ei
Fiica fostului președinte al Angolei a devenit cea mai bogată femeie din Africa după ce ar fi virat sute de milioane de lire sterline din bani publici în conturi offshore, potrivit Daily Mail. Isabel dos Santos, care a studiat în…
Fiica fostului președinte al Angolei a devenit cea mai bogată femeie din Africa după ce ar fi virat sute de milioane de lire sterline din bani publici în conturi offshore, potrivit Daily Mail.
Isabel dos Santos, care a studiat în Kent și în Londra, ar fi avut acces la tranzacții cu diamante, petrol și telecom în perioada în care tatăl său era președinte.
Aceste discuții au apărut la o lună după ce procurori din Angola au înghețat conturile bancare și activele deținute de ea și de soțul ei congolez. Se presupune că acest cuplu ar fi făcut plăți în valoare de mai mult de 1 miliard de dolari de la companiile de stat Sonangol și Sodiam, spre alte firme unde dețineau părți din companie.
Un exemplu citat de BBC News pretindea că în perioada în care conducea activitățile companiei petroliere Sonangol a aprobat plăți în valoare de 58 d milioane de dolari firmei de consultanță Matter Business Solutions. Ea pretinde că nu are legături cu Matter, dar documentele descoperite arată că afacerea era condusă de business managerul ei și deținută de un prieten.
Ea neagă toate acuzațiile care i se aduc și spune că și-a construit averea prin intermediul „caracterului, inteligenței, educației, capacității de a munci, perseverenței”, potrivit Daily Mail.
Dos Santos deține o proprietate evaluată la 13 milioane de lire sterline în Kensington (în vestul Londrei), are 190.000 de followers pe Instagram și apare constant în poze cu celebrități. Printre acestea se numără Nicole Scherzinger, Paris Hilton, Amber Heard, Cara Delevingne și Harvey Weinstein. Averea ei este evaluată la 1,9 miliarde de dolari.
Acuzațiile vor fi publicate într-o investigație BBC denumită „Luanda Laks”, o continuare a „Panama Papers”. O echipă formată din 120 de reporteri din 20 de țări au analizat finanțele fiicei fostului președinte Jose Eduardo dos Santos, al cărui mandat s-a desfășurat între 1979 și 2017.
Femeia de afaceri este deseori denumită „Prințesa” de către angolezi, iar o investigație a Forbes din 2013 o descria drept „cea mai bogată femeie din Africa”.