Cum a produs noul președinte american cea mai mare supriză din istoria politică modernă

9 noiembrie, 2 dimineața ora României. La americani au început să se închidă secțiile de votare, iar postul de știri CNN transmite primele exit polluri. Nimic ieșit din comun: Trump câștigă în sud statele tradițional republicane, iar clinton își adjudecă voturile electorale din Vermont, teritoriu din nord. Mai trece o oră, apar noi rezultate: Clinton câștigă New York și New Jersey, state cu majoritatea populației în zone urbane, iar Trump câștigă statele pe care trebuia neapărat să le câștige, precum Nebraska sau Kansas. Carolina de nord, stat pentru care ambii se luptă, pare a merge către democrată.

Vine însă ora 4: Trump preia conducerea în Carolina de nord și în Ohio; jumătate de oră mai târziu, el conduce în majoritatea statelor în care e prea devreme pentru a se face o predicție. Bursele încep să cadă: Jake Tapper, jurnalist emblematic al postului CNN, se întreabă dacă nu am putea cumva asista la o surpriză. Și ce surpriză!

Sondajele de opinie s-au înșelat. Jurnaliștii s-au înșelat. Analiști din lumea întreagă s-au înșelat. Donald Trump este cel de al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Un singur om a prezis că Trump va ieși președinte: profesorul Allan Lichtman a reușit să prezică cine va câștiga alegerile din ultimii 32 de ani, folosind un mecanism care nu este bazat pe sondaje, opinii, popularitatea candidatului, ci folosește un sistem de adevărat sau fals pe care l-a denumit „Chei către Casa Albă“. Profesorul s-a bazat pe faptul că prin aceste alegeri este judecată în primul rând performanța partidului care are deja președinte la Casa Albă.

Predicția sa și rezolvarea algoritmului l-au indicat pe Donald Trump ca fiind câștigător. „Nu am văzut niciodată un candidat care să‑și fi petrecut viața îmbogățindu-se pe spatele altora. Este primul candidat din istoria noastră care minte în serie, mascând lucrurile. Niciodată nu am mai avut un candidat care nu numai o dată, ci de două ori, într-un mod insidios, a incitat la violență împotriva unui contracandidat. N-am mai avut un candidat care să invite o putere străină ostilă să se amestece în alegerile americane. N-am mai avut vreun candidat care să amenințe că va începe un război aruncând în aer navele din Golful Persic dacă se apropie prea mult de cele americane. N-am avut niciodată un candidat care să își ia drept model un dictator străin. Date fiind toate aceste excepții, este posibil ca Donald Trump să zdruncine un model care a ținut peste 150 de ani în istoria noastră și să piardă aceste alegeri, chiar dacă circumstanțele istorice îi sunt favorabile“, a declarat profesorul Allan Lichtman cu două săptămâni înaintea alegerilor. Nu a fost să fie: Donald Trump i-a confirmat sistemul.

Este un exemplu, sigur, și probabil că mai sunt și alții care l-au văzut pe Trump câștigător; dar cel mai convins susținător al lui Trump a fost el însuși. Candidatul republican a repetat, aproape obsesiv, că toate sondajele de opinie sunt greșite, că el va redesena harta prezentată de majoritatea instituțiilor media din America și nu numai. Nimeni nu l-a crezut. Dar în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, lumea întreagă a urmărit, aproape fără reacție, cum un miliardar din New York fără niciun fel de experiență politică a învins dinastia Clinton.

Cum a câștigat însă Trump? Candidatul republican a făcut exact ceea ce a spus că va face: a întors rezultatul. Și a reușit asta într-un mod spectaculos, câștigând state precum Michigan, Pennsylvania sau Wisconsin. Cel din urmă, spre exemplu, nu mai fusese câștigat de republicani de pe vremea lui Ronald Reagan, în 1984; Michigan și Pennsylvania erau „albastre“ încă din 1988. Iar în 2016, aceste teritorii care formează așa-numita „centură de rugină“ (nume dat ca urmare a dispariției treptate a zonelor industriale) erau considerate un pariu sigur pentru Hillary Clinton și Partidul Democrat.
Trump avea nevoie să câștige un singur stat dintre cele trei pentru a „sparge“ defensiva democraților. Le-a câștigat însă pe toate trei.

Candidatul republican a profitat, într-un fel, de îngâmfarea echipei lui Clinton, care a văzut statele din „centura de rugină“ ca fiind unele gata câștigate; democrații au investit mai puțini bani și mult prea puțin timp în zonă, trezindu-se parcă în ultimele zile, atunci când au organizat mai multe mitinguri electorale. Trump, în schimb, a ignorat glumele pe seama campaniei sale și a atacat statele albastre de-a lungul coastei de nord-est.  Și-a trimis acolo soția – care a devenit doar a doua „primă doamnă“ născută în afara Statelor Unite, după nevasta lui John Adams la finele secolului XIX –, și-a trimis copiii, a investit bani în reclame TV și a făcut numeroase opriri chiar el. Iar atenția acordată oamenilor s-a transformat în voturi.

Dar Trump nu a câștigat alegerile doar cu Michigan, Pennsylvania și Wisconsin. El a câștigat 31 de state față de cele 19 din dreptul lui Clinton.

Arkansas, spre exemplu, este statul din care și-a lansat cariera politică Bill Clinton, fostul președinte american și soțul lui Hillary Clinton: Trump l-a câștigat cu peste 60% din voturi.

În săptămânile premergătoare alegerilor, majoritatea eram de acord că cea mai importantă luptă se va da în Florida; vă aduceți aminte, probabil, alegerile din anul 2000, atunci când George W. Bush a câștigat președinția obținând cele 25 de voturi electorale din Florida la o diferență de 537 de voturi. 537 de voturi dintr-un total de 6 milioane de voturi exprimate. În 2012, Barack Obama a câștigat voturile din „The Sunshine State“ cu 0,9%. Florida, așadar, e un stat cunoscut pentru raportul extrem de strâns dintre democrați și republicani, dar sondajele din apărute în ultimele trei-patru săptămâni o dădeau favorită pe Hillary Clinton.

Din nou, n-a fost să fie. Trump a câștigat Florida cu peste 100.000 de voturi și s-a detașat în cursa spre 270 de voturi electori (numărul minim de care un candidat are nevoie pentru a deveni președinte, conform sistemului electoral din Statele Unite – n.red.).